Votul dezamagirii

Am sustinut anticipatele. Ele nu s-au facut. Am sustinut inlocuirea presedintilor celor doua Camere. Nu s-a putut face. Am sustinut mai ales lupta impotriva coruptiei, iar aici esecul Guvernului si al presedintelui s-a dovedit total si stupefiant

In timpul alegerilor din 2000, ascensiunea brusca a lui Vadim, care-a izbutit sa intre in turul doi alaturi de Iliescu, a aruncat lumea romaneasca intr-o stare de panica si isterie fara limite. Daca va aduceti aminte, cativa dintre cei mai respectati intelectuali au facut atunci apel la populatie sa-l voteze pe Iliescu. Adica pe adversarul absolut, pe care pana atunci il desfiintasera sistematic. Mie, personal - dar eu am fost intotdeauna in politica un simplu om de pe strada - , aceasta atitudine mi s-a parut o greseala amarnica, memorabila, simptomatica pentru intelectualitatea noastra. Fapt este ca Vadim a fost luat atunci in serios, desi electoratul lui Iliescu era inca solid ca stanca si, dupa mine, n-a existat nici o clipa un pericol real sa ne trezim cu tribunul in fruntea bucatelor. Paradoxal, azi, cand pare sa se intample ceva asemanator, in conditii aparent inca si mai favorabile, nimeni nu se mai teme. Cum stiti, in ultimul sondaj CURS, Partidul Romania Mare a saltat brusc, intr-o singura luna, cu cinci procente, ajungand la respectabila cota de 16%. Si Vadim ramane printre cei mai creditati politicieni, cu 34% cota de incredere. Explicatiile au venit imediat, ele sunt multe si plauzibile. Cea mai importanta dintre ele este ca electoratul e total dezamagit de ce se-ntampla in politica romaneasca. PSD, care sub Iliescu si Nastase a pacalit atatia oameni, e acum doar umbra marelui partid dinainte. Oamenii simpli se identificau cu tatucul Iliescu, dar cum sa se mai identifice cu Mircea Geoana? Ce mesaj mai are PSD pentru ei? Ce le mai pasa lor de luptele interne dintre cei trei care-au speriat Vestul, Nastase, Geoana si Miron Mitrea?

Din pacate, este exact acelasi lucru in ceea ce priveste partidele de la putere, percepute ca o adunatura de corupti si de neputinciosi, reflectata intr-un guvern al carui sef, Tariceanu, se duce la fund cu o viteza de necrezut. O mare blazare se-ntinde peste electoratul nostru, pandant perfect la baltirea, ineficienta si abulia politicii romanesti de azi, in toate zonele si segmentele ei. si le dau dreptate alegatorilor. Oricat ar fi electoratul de dezamagit, eu sunt si mai mult. O spun acum cu toata taria. Am sustinut puterea actuala inca de dinainte de alegeri, am sustinut-o cat am putut in timpul alegerilor si-am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru ea in lunile urmatoare. si nu de dragul ochilor lui Tariceanu sau Basescu, nici in speranta vreunei recompense, ci pentru ca am sperat ca aceasta putere democratica si liberala vrea si poate sa impinga Romania pe drumul corect. Am crezut ca ea va avea o forta cu mult mai mare decat a Conventiei din 1996-2000. Am crezut ca presedintele Basescu, cu energia sa evidenta, va invinge structurile securisto-mafiotice care l-au doborat pe Constantinescu. Am sustinut anticipatele. Ele nu s-au facut. Am sustinut inlocuirea presedintilor celor doua Camere. Nu s-a putut face. Am sustinut mai ales lupta impotriva coruptiei, iar aici esecul Guvernului si al presedintelui s-a dovedit total si stupefiant. Nu doar ca a iesit la iveala tot putregaiul Justitiei romanesti, dar s-a mai vadit inca un fapt in stare sa ucida el insusi toata speranta: anume ca puterea e la fel de infestata de interese economice si financiare, la fel de incapabila sa arate cu degetul spre corupti (caci e greu sa impungi cu degetul in propriul piept), ca si PSD! Nu stiu alti jurnalisti cum sunt, dar pe mine aceasta situatie ma paralizeaza, ma face incapabil sa mai lupt de partea cuiva sau a ceva. Poate ca astia suntem, poate ca romanii curati, cateva mii, cati or fi ramas, ar trebui sa mearga-n Antarctica sau pe Luna...

Cu toate acestea, oamenii nu vor vota cu Vadim. Doar isi revarsa furia si frustrarea dandu-i voturi tribunului. Slava Domnului, lumea stie acum ca partidul lui e o fantosa care aduna voturi goale, inselatoare. Ca si Iliescu, Vadim e o figura a trecutului, scufundata definitiv. Nu mai are nici verva, nici vointa de altadata de a iesi in fata. Nu-i mai ramane decat sa tot zdrangane pe o singura coarda: apelul la sentimentele nationale, echivalentul telenovelei in politica. E singura lui specialitate. Pandeste acum scandalul legat de federalizarea posibila a Romaniei dupa intrarea in Uniunea Europeana. Dar sansa lui Vadim in privinta asta va fi anulata de insusi contextul european, din principiu si in intregime federal, in care vom trai peste cativa ani. Puzzle-ul romanesc, asemenea celui german sau austriac de azi, va respira atunci cu mult mai usor decat in sistemul inchis, paranoic si ultracentralizat din acesti ani lancezi.