Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
n) Laşitatea dintotdeauna a intelectualului român. (Sau şi a celui de aiurea?) Să amâni confruntări, dispute, până ce adversarul îţi va fi oale şi ulcele... Să te guduri pe lângă el ori să-i îngădui biciul verbal cât pământul îl ţine viu, pentru ca apoi să-l înjuri... Să-l pândeşti după ce se petrece ca să-i scuipi memoria e o dovadă hidoasă de infirmitate sufletească. Strâmbătatea acestei alcătuiri interioare îşi are pricini felurite. Ba invidie, ba pizmă, ba ratare, iar necroloagele rostite la căpătâiul dispărutului le arată propria micime. Cum să nu le explodeze bila când îşi văd duşmanii înmormântaţi cu alai princiar şi omagiaţi cu salve de puşcă? Cum să nu se gândească, îngrijoraţi, că la îngropăciunea lor nu se vor înghesui nici măcar vecinii de scară? Câtă compătimire stârnesc homunculii ăştia refulaţi într-o ură nimicitoare!
Uneori, se suduie de dincolo, din cavou, ca în cartea lui Adrian Marino. I se răspunde însă de dincoace în acelaşi ton belicos, fără frică de cele sfinte, cu o poftă de arţag nepotolită vreodată. Laşitatea e acum reciprocă, protagoniştii sunt toţi o apă şi-un... bălegar. Se amână după parastasul de cinci ani publicarea „Vieţii unui om sigur” ca să-ţi dai în vileag frustrările, deşi nimeni nu te-a împiedicat să-ţi declari antipatiile până atunci. Dumnezeule, să trăieşti premeditând scandalurile ce-ţi vor însoţi posteritatea şi să le refuzi rămaşilor dreptul de a polemiza cu tine! Care supravieţuitori se vor năpusti la fel de laş să-ţi murdărească lipsa de onestitate...
De aceea, Maestre Fănuş, eu nu i-aş asemui pe inşii tăbărâţi asupra postumităţii adrianpăunesciene cu „vulturii hoitari”! Le faceţi o laudă nemeritată. Păsările de care pomeniţi sunt vietăţi ale înălţimilor, temerare, locuiesc la streaşina cerului şi-şi migălesc cuiburi din surcele de Soare şi paie de stele. Indivizii repeziţi să-l atace în moarte pe poetul recent prăpădit sunt mai degrabă nişte muşte verzi. Muşiţa crescută pe cadavrele proaspete din care se înfruptă ca să supravieţuiască în putreziciune. Făpturi sărmane ale putrefacţiei şi întunericului! Aşteaptă cogeamitea să se mai stingă careva ca să se mute din neantul tuberculos în leşul ce le găzduieşte ospitalier scârboşenia. Şi, zău, botezătorul necuvântătoarelor a fost prea generos când le-a înnobilat cu o onomastică atât de aristocratică, de gingaşă. Fiindcă larvele astea hoitare se numesc, ce sacrilegiu!, lucilia caesar. O minimă consolare pentru roiurile ce ne bâzâie morţii de seamă, pedepsite să se învelească veşnic cu piei de stârv.
n) „Spectacolul ştirilor”, aşa sună promo-ul televiziunilor de profil. şi eu care credeam că o ştire trebuie să fie seacă şi neutră, lipsită de zorzoane. Deoarece spectacol asta înseamnă: denaturarea adevărului prin transformarea-i în paparudă mediatică. Iar în spatele multelor podoabe de prisos, ştirea aproape că nu se mai vede şi nici nu mai contează ca adevăr. E un fel de şuşă. Şuşa ştirilor...
n) În interviul acordat Jurnalului Naţional, scriitorul Norman Manea mărturiseşte că „luând în considerare împrejurările actuale, poate nici nu aş fi venit la Gaudeamus, de care nu ştiu câtă lume mai are chef, dar am fost invitat de ambasadorul francez la Bucureşti”. Sunt uşor nedumerit, căci nu ştiu la ce se referă prozatorul stabilit peste Ocean când vorbeşte despre „împrejurările actuale”. Or fi împrejurări politice? Culturale sau economice? Oricum, omul acesta născut şi crescut în România a revenit nu din dorul de meleagul natal, nici pomeneală! A răspuns invitaţiei unui străin, aflat provizoriu pe aici, ca trimis al Franţei. Neputinţa statului nostru de a-şi cultiva şi răsplăti valorile, mai mereu împlinite afară, ori dorinţa acestora de a plăti poliţe statului indiferent şi insensibil la performanţa culturală? Poate şi una şi alta, mă căznesc cu o explicaţie.
n) Ce nimereală onomastică! Din relaţiile nepotrivite şi neprotejate cu Chelu şi Mararu, Coana Poliţia a rămas cu burta la gură taman în pragul iernii schengeniene. Ca s-o scape de ruşinea publică, moaşa naţiunii i-a făcut ditamai avortul, în bătăile de Tobă ale generălimii loiale. Şi-n poala „băiatului” de la „Interne şi Afaceri” a picat ditamai Fătuloiu, de şi-au scuipat în sân chiar şi şefii de post jupuiţi de şoric. Din ogeacul prezidenţial s-au auzit chiotele răzbunării şi-n scurt timp, în bătătura spurcată de caschetele zvârlite insultător, s-a pornit furtuna. Oleacă de doftorie pe trupul batjocorit se cădea, aşa că în patul Preapângăritei au fost aduşi Popa şi Dascălu. Primul s-o tragă spre lucrurile sfinte, al doilea, către cele spirituale. Altarul şi catedra vor fi de-acum înainte semnele de armă ale Poliţiei române...
Citește pe Antena3.ro
