x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Vremea schimbarii

Vremea schimbarii

de Marian Nazat    |    28 Oct 2005   •   00:00
Vremea schimbarii

O data cu plecarea tulburatoarei Elena Udrea din "haremul" cotrocenist, presedintele Basescu s-a rupt de trecutul sentimental (si indatorat, oare?). La fel s-a petrecut deunazi si cu madam Anghelescu, dar, atunci, fumatorului Traian ii picasera greu la ficat tigarile sotului neinsemnatei consiliere. ("Demisia din motive de sanatate" a filozofului Andrei Plesu are pricini diferite, intra in alta sinergie a faptelor; o nepotrivire de caracter bine bandajata, ca-n orice divort necontondent.) Unii zic ca mediatizarea negativa a ispititoarei blonde in ziarele probasesciene, laolalta cu "cercurile de interese economice nelegitime" de provenienta pesedista, a fost ticluita chiar de seful statului. Era nevoie de un pretext pentru ca, in plina criza aviara, Iepurasul sa se descotoroseasca de duduia... Cocos. Si sa arate multimii cat e de neiertator cu subalternii apropiati cand vine vorba de principii. Altii sustin, dimpotriva, ca tocmai cei aratati cu degetul prezidential ca slujind oculta financiara au dat-o in vileag pe "vulnerabila" sfatuitoare. Sa-l compromita, cica, pe Marinar si sa-l determine s-o lase mai moale cu anticoruptia patriciana. Dumnezeu stie ce s-o fi pus la cale in Cancelaria din Deal! (Sau Diavolul?, caci politica e mai degraba lucrarea Necuratului decat a Domnului.) Asa ca, imprejurul solitarului Basescu au ramas doar doua suportere active, discretele Adriana Saftoiu si Renate Weber, dar nimeni nu cuteaza sa pronosticheze pana cand.

Oricum, injumatatirea organigramei fustacee a presedintiei marcheaza (sau ar trebui sa marcheze!) un moment de cotitura in activitatea jucatorului de rang inalt, o lepadare de experimentele paguboase ale primelor luni de mandat. Entuziasmul portocaliu s-a risipit pe nesimtite, cum s-a intamplat recent si in Ucraina Iuliei Timosenko, alta blonda devastatoare. Dar si ea, asemenea suratei din Plescoi, captiva cercurilor mafiote, daca e sa credem presa de la Kiev. Ca oriunde in lume, dupa alegeri, castigatorii isi rasplatesc colaboratorii largi la buzunare cu dregatorii care sa le acopere cheltuielile electorale. Exista o perioada a amortizarii "investitiei politice", iar dl Basescu, fidel acestui adevar universal, s-a inconjurat de persoane carora le era recunoscator. Nu intotdeauna cu calitati cerute de fisa postului, insa gestul de recunostinta este profund omenesc si, ca atare, de apreciat. Euforia victoriei nesperate de la finele anului 2004 a asezat peste multe dintre demersurile presedintiale o pripeala stangace si neprotocolara, o impulsivitate, o nestatornicie derutanta si nefolositoare Puterii incropite la ceas de Ignat, ceea ce explica dezertarile succesive din Palat.

De cateva saptamani, dl Basescu da senzatia ca a obosit sa joace rolul pustiului teribil si razgaiat al democratiei noastre pirpirii. S-a speriat, probabil, de lunecarea in sondajele de opinie si si-a temperat histrionismul plebeu. Pare ca s-a trezit la realitate, dupa betia ce l-a tinut intr-o mahmureala stanjenitoare, vreme indelungata. Pe de alta parte, a realizat ca premierul este o nuca mai tare decat presupunea la ceasul desemnarii in fruntea Cabinetului, iar confruntarea cu acesta dezvaluie riscuri nebanuite si impune o schimbare de strategie. S-a raportat mereu, demagogic si arogant, la popor pentru a-si justifica abuzurile constitutionale, ignorand ca poporul inseamna si tribuna stadionului din Giulesti, Ghencea, Craiova etc. sau bandele de raufacatori care au ingrozit Europa, ori turmele de sustinatori ai criminalilor de la Tanacu. A invatat parca sa si taca, iar aparitiile publice din urma au vadit un plus de sobrietate, nu doar a vestimentatiei, ci si a mesajului transmis natiei. Usor, usor, mutarile sale ascund o surprinzatoare subtilitate, semn de maturizare politica. Astfel, nu-l costa nimic sa cultive la vedere respectul pentru Curtea Constitutionala si sa n-o mai eticheteze ca fiind o rezervatie de dinozauri neocomunisti. A inteles, de asemenea, ca are obligatia de a fi parintele tuturor romanilor, in ciuda antipesedismului funciar, cultivat in anii de frustranta opozitie, si a renuntat, vremelnic, la inlocuirea vacaroilor si oprisanilor. Lunile astea de razboi cu lumea intreaga i-au reamintit ca fara aliante nu poate castiga batalia pentru Romania. Izolarea nu-i profitabila nici macar pentru un presedinte torpilor puternic si neinfricat. Altcumva spus, izolarea interna ori internationala e catastrofala indeosebi pentru presedinte. In conditiile permanentei gherile cu presa aservita, cu magistratii franari, cu oamenii de afaceri dubiosi, cu adversarii politici cartitori, cu partenerii neloiali de guvernare, dl Basescu va sfarsi invins de propria-i inabilitate si trufie. Si de nesabuinta ca norodul ii va ierta gafele si-l va vota orbeste.

Presedintele creeaza iluzia, e o parere, ca se schimba si, ca-n legenda, sacrificarea sfetnicei cu cosite aurii coincide cu gatarea podului de la Maracineni. Dar tara nu se reduce la un pod...

×
Subiecte în articol: editorial