La zi aniversară, Acasă le-a pregătit telespectatorilor un program de două ore care cuprinde atât retrospectiva celor 13 ani de la prima emisie, cât şi dezvăluiri ale vedetelor postului. Veţi călători în timp până la prima telenovelă românească „Numai iubirea”, veţi retrăi emoţiile celor mai frumoase poveşti de iubire de Acasă, pentru ca mai apoi să admiraţi vedetele preferate păşind cu eleganţă pe covorul roşu, de unde s-au transmis în direct cele mai strălucitoare evenimente mondene.
Ediţia specială a emisiunii „PoveŞtiri adevărate” din 2 februarie va avea o durată de două ore, între 16:30 şi 18:30 şi va aduce pe micile ecrane poveşti de viaţă, cele mai impresionante cazuri difuzate, secvenţe de la filmările pentru telenovelele româneşti difuzate Acasă. Tot atunci veţi revedea cele mai îndrăgite secvenţe din telenovele latino-americane precum „Înger Sălbatic”, „Salome”, „Clona”, „Betty cea urâtă”. De la ora 21:30 Cinema Acasă aduce una dintre cele mai fascinante poveşti de dragoste care s-a născut pe ringul de dans, „Dans murdar”, cu Patrick Swayze şi Jennifer Grey în rolurile principale.