Roma antică, aşa cum arăta în anul 320 d.Hr., cu Arcul lui Constantin şi Colosseumul, va putea fi vizitată virtual de utilizatorii serviciului Google Earth. Modelul 3D al Romei antice include un ansamblu de 6.700 de clădiri, care ar fi existat în anul 320.
Potrivit pcadvisor.co.uk, proiectul a fost realizat de Google în colaborare cu societatea Past Perfect Productions şi organizaţia Rome Reborn Project.
Grafica pentru computer se bazează pe o machetă care a fost realizată de arheologi în perioada 1933-1974 şi care este găzduită de Muzeul Civilizaţiei Romane din Roma. Din multitudinea clădirilor care apar pe machetă doar 300 au rezistat până astăzi.
"Proiectul acesta este continuarea a cinci secole de muncă de cercetare, realizată de arhitecţi, artişti şi savanţi încă din perioada Renaşterii, care au încercat să restaureze ruinele oraşului antic prin cuvinte, hărţi sau imagini. Parteneriatul cu Google Earth este încă un pas făcut pentru realizarea unei maşini virtuale a timpului pe care copiii şi nepoţii noştri o vor putea folosi pentru a studia istoria Romei antice", a declarat Bernard Frischer, director al Institute of Advanced Technology in the Humanities la Universitatea din Virginia şi director al organizaţiei Rome Reborn Project. Peste 400 de milioane de persoane au descărcat hărţi de pe platforma Google Earth, de la lansarea sa, în 2005.
Citește pe Antena3.ro