11:25 • Fotbalistul din Segunda Division, Borja Criado, a fost suspendat pentru doi de Federaţia Spaniolă de Fotbal pentru că a fost depistat pozitiv cu substanţe dopante, după ce a folosit un medicament împotriva căderii părului.
Fotbalistul din Segunda Division, Borja Criado, a fost suspendat pentru doi de Federaţia Spaniolă de Fotbal pentru că a fost depistat pozitiv cu substanţe dopante, după ce a folosit un medicament împotriva căderii părului.
DOPAT FĂRĂ VOIE. Mijlocaşul echipei Granada 74 a fost depistat pozitiv cu substanţa finasteridă în timp ce evolua pentru Ciudad de Murcia, în luna februarie a sezonului trecut, dar iniţial a fost iertat de către Federaţia Spaniolă de Fotbal (RFEF). Jucătorul în vârstă de 25 de ani a spus că a luat tratamentul pentru că îşi pierdea părul din cauza stresului în timp ce studia pentru a obţine o diplomă în drept. El a fost suspendat pentru doi ani de către Comitetul Spaniol pentru Disciplină Sportivă (CEDD), după un apel la prima decizie. "Un dermatolog mi-a recomandat să iau respectivul medicament. Îmi accept partea mea de vină, dar cred că sunt folosit drept exemplu. Nu am luat nicio substanţă care să-mi îmbunătăţească performanţa, eu mi-am tratat problema pe care o aveam", a declarat jucătorul în cadrul unei conferinţe de presă. Finasterida mai este folosită în mascarea steroizilor şi a fost adăugată pe lista substanţelor interzise în 2005. Fotbalistul brazilian Romario a fost suspendat pentru 120 de zile şi a explicat că substanţa era dintr-un medicament împotriva pierderii părului. Jucătorul echipei germane de liga a doua TSV Munchen 1860, Nemanja Vucicevic, şi jucătorul de tenis Mariano Hood au fost şi ei suspendaţi după ce au fost găsiţi pozitivi cu aceeaşi substanţă. Fostul internaţional australian Stan Lazaridis şi jucătorul de tenis Mark Nielsen au fost şi ei suspendaţi din acelaşi motiv, la fel ca şi fostul medaliat olimpic Zach Lund, care a fost suspendat un an.