x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun "Animalele" au crescut - Vierme, Soparla si Hiena isi lanseaza albumul de maturi

"Animalele" au crescut - Vierme, Soparla si Hiena isi lanseaza albumul de maturi

19 Noi 2004   •   00:00

MUZICA
Vineri, 19 noiembrie. Ora 19:00. Sala Polivalenta - Bucuresti. Concert. MAAAARE concert. Cine? Animal X. In deschidere DJ Optick, K-pital, Stand up. Ocazia? Lansarea pe piata a unui nou album semnat Animal X.
CRISTINA OLOGEANU

Mihai, Serban si Alex sunt "Fun raptor"
Cei trei baieti teribili, Vierme, Soparla si Hiena, alias Mihai, Alex si Serban, adica Animal X, ies pe piata cu un nou material muzical: "Fun raptor". In traducere, "devoratorii de distractie". Prilej de bucurie atat pentru ei, cat si pentru fanii lor (nu putini la numar!). Pentru cei trei, acest album are multiple semnificatii. In primul rand, este un album 100% Animal X, apoi, "Fun raptor" semnifica un nou inceput pentru cei trei si este primul album realizat de baieti dupa plecarea de la o casa de discuri care nu a stiut sa le aprecieze munca la adevarata valoare. Pe de alta parte, dupa cum ne-a spus Serban, albumul acesta este si o dovada de maturizare pe plan profesional. "Am mai crescut si suntem in stare sa stam pe picioarele noastre."

INCREDERE. Cum privesc cei trei acest album? Cu incredere. "Ne reprezinta in foarte mare masura si avem foarte mare incredere in el", spune Serban, aprobat de colegii sai. Pentru acest material discografic s-a stat patru luni in studio, zi si noapte. Dupa aceasta perioada, au rezultat: o piesa in limba engleza, un remix si alte sase piese in limba romana. Cat despre concertul de lansare de la Sala Polivalenta, baietii promit un show de zile mari. Alaturi de ei vor urca pe scena noua dansatori, momentele de dans fiind concepute de cine altcineva decat de "Animale". Nu vor lipsi nici artificiile. Pretul unui bilet? 75.000.

TRECUT. Povestea celor trei animale, Vierme, Soparla, Hiena, sub numele de ANIMAL X, incepe in Constanta. Ce i-a unit pe cei trei? Pasiunea pentru break-dance. Serban, Alex si Mihai au fost descoperiti de Laurentiu Duta. Primii doi se cunosc din clasa a IX-a, pe cand erau elevi la Liceul Militar "Al. I. Cuza". Initial, ei au fost dusmani din cauza unei fete pe care Alex i-a suflat-o lui Serban la proba de dans de la balul bobocilor. In al doilea an de liceu, din cauza restructurarilor armatei, liceul la care erau elevi a trebuit sa fie inchis. Cei doi au fost nevoiti sa se mute la un alt liceu. Dar tot nu au scapat unul de celalalt. Ba chiar cei doi au devenit colegi de clasa, dar si de banca la Liceul Navrom din Constanta. Ca intr-o adevarata telenovela, ei au aflat ca sunt rude. Pentru ca pasiunea comuna era dansul, in octombrie 1998, Alex si Serban au hotarat sa isi faca o trupa de dans, impresarul lor fiind Mihai. Prima aparitie in formula initiala a fost la emisiunea "Ore verzi" de la TV Neptun. Au fost vazuti de Laurentiu Duta. Acesta le-a propus imediat infiintarea unei trupe de freestyle in varianta de trei. Prieten bun inca de la 4 ani cu Serban, Mihai-impresarul a fost ales sa completeze trupa.

×
Subiecte în articol: serban