x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Aniversare de nota 10

Aniversare de nota 10

de Irina Cristea    |    11 Oct 2010   •   00:00

O zi de naştere de nota 10 a avut ieri un băieţel din Marea Brita­nie. George Lippitt a împlinit 10 ani la data de 10.10.2010, exact la ora 10:10, relatează BBC.

"Când moaşa i-a scris în fişă da­ta şi ora naşterii nu mi-a venit să-mi cred ochilor. Aşteptam această aniversare încă de când s-a născut. Iar George este şi el foarte fericit şi nerăbdător", a declarat mama băiatului.

Ea a mai spus că George a fost întotdeauna un băieţel spe­ci­al. Venirea sa pe lume a fost un moment cu mari emoţii, pentru că testele şi analizele derulate pe parcursul sarcinii indicau că mi­cu­ţul are doar 1% şanse să se nas­că perfect sănătos. Familia i-a pregătit lui George un tort care redă marea sa pasiune, golful.

×
Subiecte în articol: lumea