Utila in special in tarile in care este admisa o anumita concentratie a alcoolului in sange in timpul sofatului, aplicatia BreathalEyes 'citeste' in ochii oamenilor cat de 'afumati' sunt.
Disponibila deocamdata doar in App Store, pentru utilizatorii iPhone si iPad, aplicatia detecteaza miscarile oscilatorii ale globilor oculari in plan orizontal, informeaza Huffington Post. La persoanele cu afectiuni oculare, aceste miscari patologice poarta denumirea de nistagmus. La persoanele sanatoase, aceste miscari apar in cazul consumului de alcool. Pentru analizarea acestor miscari, o alta persoana trebuie sa filmeze cu telefonul / tableta ochiul persoanei pentru care se analizeaza consumul de alcool. Marja de eroare a masuratorii este 0,2 puncte procentuale. Testata de Huffington Post, aplicatia a dat erori in cazul persoanelor care nu au consumat deloc alcool, dar erorile sunt sub marja de eroare admisa.