x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Ăsta da curaj! Întrecere cu testicule de taur între dinţi!

Ăsta da curaj! Întrecere cu testicule de taur între dinţi!

14 Noi 2008   •   00:00
Ăsta da curaj! Întrecere cu testicule de taur între dinţi!

În fiecare an, în Hunterville, Noua Zeelandă, are loc festivalul testiculelor. La concursul aferent sărbătorii, participanţii trebuie să ducă un testicul de bou în gură pe o distanţă de 50 de metri, fără să-l scape pe şosea sau să li se facă rău.



Bizara provocare a fost luată în serios de 56 de concurenţi, toţi sperând să învingă. Câştigătorul din acest an se numeşte Josh Masters, potrivit Daily Telegraph. Acesta a declara că nu a mai ţinut niciodată un testicul în gură, dar că "nu a fost prea rău". Concursul a fost dotat şi cu premii, câştigătorul bizarului răsfăţ culinar fiind răsplătit cu o jachetă. În acest an, întrecerea a fost marcată de o întâmplare mai puţin obişnuită, unul dintre spectatori fiind surprins savurând un testicul crud. Organizatorii au refuzat să comenteze ciudatul eveniment, afirmând că aceste organe sunt "minunate" doar gătite. (V.A.)

×
Subiecte în articol: lumea