x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Aventuri pe Poseidon

Aventuri pe Poseidon

de Sebastian S. Eduard    |    16 Iun 2006   •   00:00
Aventuri pe Poseidon
FILM
Kurt Russell, intr-un thriller de zile mari

Un nou film de actiune are premiera in aceasta saptamana. "Poseidon" este un remake al filmului de aventuri din 1972 "The Poseidon Adventure", cu Gene Hackman in rolul principal.

CROAZIERA. Este Anul Nou si festivitatile au inceput la bordul luxosului vas de croaziera Poseidon, aflat in Atlanticul de Nord. Unul dintre cele mai bune vase din categoria sa, Poseidon, este inalt cat un bloc de 20 de etaje, are peste 800 de camere si 13 punti pentru pasageri.

In seara aceasta, multi dintre invitatii vasului s-au strans pentru a intampina Anul Nou in stil mare, in magnifica Sala de Bal. Ei ridica paharele, in timp ce capitanul Bradford tine un discurs si trupa interpreteaza o versiune a cantecului "Auld Lang Syne".

Intre timp, pe punte, ofiterul-sef simte ca ceva nu este in ordine. Scrutand orizontul, el observa un val urias; un perete de apa cu o inaltime de peste 45 metri se indreapta spre ei. El incearca sa abata vasul din calea impactului maxim, dar este prea tarziu.

TRAGEDIA. Valul loveste cu o putere colosala, inclinand vasul foarte tare, inainte de a se intoarce complet pe partea cealalta, cu susul in jos. Pasagerii si echipajul sunt aruncati afara, striviti de daramaturi sau inghititi de apa. Conductele de gaz iau foc, firele de curent se scurtcircuiteaza, iar lumina se opreste, lasand vasul in intuneric si haos. Ca rezultat al acestui dezastru, cateva sute de supravietuitori se inghesuie in inca intacta Sala de Bal, care acum se afla deasupra liniei de plutire. Unii vor astepta ajutoarele, in timp ce altii vor incerca sa-si croiasca drum catre suprafata...

BUGET DE 160 DE MILIOANE USD
Din distributia filmului fac parte nume importante precum Kurt Russell sau Richard Dreyfuss, iar regia ii apartine lui Wolfgang Peterson, cel care a mai facut "Air Force One", "Troia" si Furtuna perfecta". Bugetul filmului a fost unul cu adevarat impresionant - 160 de milioane de dolari, mai mare decat "Codul lui Da Vinci".

Video&DVD

L.A. CONFIDENTIAL. Filmul a castigat in 1997 doua Premii Oscar pentru "Cea mai buna actrita in rol secundar" - Kim Basinger si "Cel mai bun scenariu adaptat". Regizorul Curtis Hanson impreuna cu o distributie de exceptie ne servesc o "poveste captivanta si senzationala despre coruptia din randul politiei si fascinatia Hollywood-ului". Trei politisti (Kevin Spacey, Russell Crowe, Guy Pearce), o prostituata de lux (Kim Basinger), un ziarist de scandal (Danny DeVito) sunt eroii acestei povesti intortocheate in care misterul, dragostea si umorul sunt specifice acestei drame.
An: 1977 / Suport: DVD / Gen: Drama

KISS KISS BANG BANG. Se spune ca dragostea si banii nu au nimic in comun, dar nu poti da vina pe Harry Lockhart pentru ca a incercat. A lasat viata sa de hot marunt pentru Hollywood, unde se prezinta la un casting pentru rolul unui detectiv. Acum tot ce trebuie sa faca Harry este sa o convinga pe fata visurilor sale ca este un detectiv adevarat. Apoi, sa incerce sa nu se impiedice de cadavrele care apar pe neasteptate - fapt care il readuce rapid cu picioarele pe pamant.
An: 2005 / Suport: DVD / Gen: Actiune

TEORIA CONSPIRATIEI. Miscari secrete, asasini celebri, quakeri care controleaza adevaratul mers al lucrurilor - toate formeaza teorii ale conspiratiei. Martorul acestor evenimente, taximetristul new-yorkez Jerry Flecher (Mel Gibson), incearca sa le dezvaluie procuroarei Alice Sutton (Julia Roberts), insa la scurt timp viata celor doi este pusa in pericol. O teorie care poate sa se adevereasca este publicata de Jerry, insa doctorul Jones (Patrick Stewart) si oamenii sai incearca sa-i reduca la tacere pe cei care au dezvaluit-o.
An: 1997 / Suport: DVD Gen: Mister
×