Băut lampa

Prin 1999, datorită unei conjuncturi fericite, reuşisem să împuşc o bursă de o lună în Portugalia, pentru un curs de jurnalism de investigaţii.

Îmi trecuse prin cap cu o zi înainte de decolare să dau un chef pe motiv de la revedere, la care să îmi invit colegii de la ziarul la care lucram.

I-am chemat la o cârciumă de lângă Casa Scânteii pe vreo patru băieţi cu care mă înţelegeam mai bine şi pe Mihai, şeful meu direct de atunci.

Supărare
Se întâmplase ca publicaţiunea la care lucram cu onor să ne întârzie salariile cu o săptămână, cu toate că nu era ca acum criză financiară mondială. Ştiind că plec, totuşi mă împrumutasem de oarece lovele să dau de băut prietenilor nemulţumiţi. După câteva beri, începuseră revedincările sindicale şi se declanşaseră înjurături groase la adresa tuturor contabililor şi şmecherilor din trustul de presă unde prestam. Cel mai nemulţumit era săracul nea Mihai, care, uşor trotilat, îmi zicea întruna: "Pleacă, bă, de tot! N-are rost să te întorci aici, la mizerie! Combini o portugheză cu bani şi o să te doară-n cur". Din când în când venea şi fraza clasică, pe care am auzit-o în mai multe circumstanţe: "Dacă aş avea vârsta ta şi aş fi fără familie şi copii, aş rămâne afară fără să ezit!". Mihai nu era în nici un caz un Matusalem, nu cred că avea prea mulţi ani peste vârsta pe care o am eu acum. E adevărat, avea o nevastă care-l tot cicălea să-i cumpere diverse chestii şi un copil la grădiniţă.

Pleacă, bă, d’aci!
Pe la nouă seara terminasem fondul de protocol şi intenţionam să sparg gaşca. Se vedea că Mihai are totuşi poftă să mai toarne ceva în el. Aveam aceeaşi direcţie de mers, am luat autobuzul 131. Pe la Arcul de Triumf nu a mai rezistat şi a făcut o propunere indecentă: "Bă, mai am nişte bani daţi de nevastă-mea să cumpăr o lampă... Îi zic că n-am găsit şi mai citim o bere prin centru".

Am parcat undeva lângă Piaţa Unirii, la o cârciumă de folckişti între timp desfiinţată, unde ne-am făcut amândoi lustre, el chiar a evoluat spre lampadar cu abajur. O ţinea langa: "Băăăh, Occident scrie pe tihne, aăţi o ortueză şi prinzi limbah imediat, fhraţi latini suntem! Te aci iarist acolo, băh! The thrimit ăia de ezi oată lumea, planiglonu’!".

Se prevedea sfârşitul corpului de iluminat când a devenit interactiv. A plecat împleticindu-se spre o altă masă, unde stăteau tăcute două fătuci. Destul de patetic, le-a explicat că s-a îmbătat fiindcă un bun prieten de-al lui, adică eu, pleacă în seara următoare definitiv în străinătate şi el suferă profund pe chestia asta. În mod inexplicabil a reuşit să le aducă la noi, la masă. Cele două, care păreau să aibă vreo 25 de ani, lucrau la o firmă de publicitate. Am început să mă dau cu aplicaţie la Simona, care era brunetă cu ochi verzi. Prietenul ei era plecat undeva în provincie, cu afaceri, şi am simţit că ar avea chef de o aventură fără complicaţii  cu un viitor transfug pe care nu-l va mai vedea prea curând. În timp ce băgam la greu texte despre cât de dor o să-mi fie de patrie şi de părinţi, o pipăiam pe picioare. Nu se opunea, nu se ferea de amica ei, părea că îi face chiar ceva plăcere. Plină de compasiune, a acceptat să plecăm împreună.

L-am pus şi pe Mihai într-un taxi, în timp ce amica fetei, motorizată, s-a suit în propriul automobil.

Am început să facem amor încă de pe scara blocului, fiindcă distinsa domniţă a binevoit să mă descheie la şlit. De dimineaţă aveam un tonus destul de bun, nu se prinsese mahmureala de mine. La o ultimă repriză de amor matinal, Simona devenise oarecum sentimentală, s-a oprit puţin (stătea deasupra) şi mi-a spus romantic: "Să ai grijă de tine, dragule necunoscut!".

După ce Simona s-a îmbrăcat şi a plecat pe la unşpe de dimineaţă (se întorcea titularul undeva pe la prânz), am avut timp berechet să-mi fac şi bagajele.

Sunând un coleg după ce am ajuns la Lisabona, am aflat că Mihai apăruse a doua zi la redacţie cu un ochi umflat şi maroniu-roşiatic, probabil consecinţă a faptului că se întorsese după miezul nopţii beat, fără lampă şi fără bani.

Bineînţeles că după o lună fix eram înapoi în Bucureşti. După o zi de odihnă am descins victorios şi plin de poveşti la muncă. Am dat şi peste Mihai, care era destul de bucuros: "Bine că te-ai întors. Credeam că ai luat de bun ce ziceam cu rămasul acolo. Eram enervat cu leafa, între timp s-a rezolvat, cică a fost doar un blocaj temporar".

M-am uitat lung la ei şi i-am răspuns: "Hai mă, unde mai găsesc eu d’ăştia cărora să le convertesc în bere gospodăria, care mai îmi şi agaţă gagici pe deasupra!".