x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Bisbal, în concert

Bisbal, în concert

de Raluca Grintescu    |    05 Dec 2008   •   00:00

David Bisbal, cântăreţul de origine spaniolă, cunoscut pentru hituri precum "Corazon Latino" şi "Buleria", va susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, la 11 decembrie.



Câştigător a numeroase Discuri de aur, cântăreţul de origine spaniolă a fost desemnat "Cel mai bun tânăr artist" la premiile Latin Grammy, din 2003. Evenimentul, organizat de Asociaţia Culturală Dracula, face parte din proiectul naţional multicultural "Artă contra drog 2009" care mai are în agendă şi alte evenimente găzduite de Sala Palatului. Acţiunea va debuta la 7 decembrie cu "Noaptea celor cinci tenori" şi va continua, la 8 decembrie, cu  spectacolul "Viena Magic" (Johann Strauss Ensemble) şi se va încheia la 12 decembrie cu spectacolul Damian Drăghici & Brothers care va avea 300 de artişti din toată lumea.


News

VIENNA BOYS CHOIR. De Sf. Nicolae, pe 6 decembrie, Vienna Boys Choir va concerta pe scena Sălii Palatului, interpretând opere pentru cor, scurte lucrări şi opere clasice, oferind celor care vor lua parte la acest eveniment un show al talentului ca muzicieni, actori, comedieni, şi instrumentişti.Viena Boys Choir a cunoscut un succes impresionant în cei 510 ani de activitate, ajungând acum să fie divizat în patru coruri diferite de câte 20-25 de membri fiecare, ce performează în peste 300 de concerte pe an. Biletele se găsesc la Sala Palatului, Magazinul Muzica, Magazinul VreauBilet din Unirea, et. 2, sau pot fi rezervate online pe www.vreaubilet.ro. Preţurile variază în funcţie de categorie între 60 şi 200 de RON.

EMIR KUSTURICA, LA SALA PALATULUI. La data de 10 decembrie, Emir Kusturica (foto) împreună cu The No Smoking Orchestra vor urca pe scena Sălii Palatului din Bucureşti în cadrul unuia dintre concertele din cadrul turneului "Time of the Gypsies". De-a lungul timpului, Kusturica a reuşit să transforme valorile tradiţionale autentice în adevărate succese comerciale făcând celebră în toată lumea, graţie filmelor sale, muzica de inspiraţie folclorică balcanică împletită cu sonorităţi rock. În deschiderea concertului susţinut de Emir Kusturica vor urca pe scenă moldovenii de la Zdob şi Zdub. Preţul unui bilet la acest eveniment se încadrează între 80 şi 180 RON, în funcţie de categorie.

EXPOZIŢIE. Până la sfârşitul acestui an, Muzeul Naţional de Istorie a României găzduieşte una dintre cele mai mari expoziţii dedicate celui mai important eveniment al istoriei noastre, Marea Unire din 1918. Expoziţia ilustrează, prin intermediul unor valoroase obiecte de patrimoniu, momentele importante care au dus la finalizarea acestui act istoric.
Sunt expuse astfel, printre altele, obiecte care amintesc de evenimentul premergător Marii Uniri, Primul Război Mondial: casca şi ochelarii ce au aparţinut Ecaterinei Teodoroiu, tunica şi revolverul Regelui Ferdinand sau costumul de soră de caritate purtat de Regina Maria
  • Oana Maria-Baltoc

×
Subiecte în articol: anti tv