Bruce Willis şi Elle Macpherson vor apărea într-o reclamă TV în valoare de 9,4 milioane de euro pentru compania de asigurări britanică Norwich Union, care se relansează sub numele Aviva, informează The Telegraph.
Protagoniştii reclamei, una dintre cele mai scumpe din istoria advertisingului, sunt Elle Macpherson, Bruce Willis, Edna Everage şi Alice Cooper, vedete care, de asemenea, şi-au schimbat numele înainte de a cunoaşte celebritatea, scrie Agerpres. În reclamă vedetele sunt arătate aşa cum erau în tinereţe, înainte de a-şi fi schimbat numele, iar apoi la maturitate, în momentele lor de glorie. Rebrandingul Norwich Union va fi finalizat în iunie 2009, când va trece oficial al numele Aviva, însă campania va fi lansată pe 26 decembrie, când britanicii sărbătoresc Boxing Day, o zi în care, potrivit tradiţiei, trebuie date cadouri membrilor societăţii cu posibilităţi financiare reduse.
Norwich Union îşi derulează deja activitatea sub numele Aviva în peste 20 de ţări din Europa, America de Nord şi zona Asia-Pacific, iar campania publicitară marchează ultima etapă a procesului de rebranding. "Această campanie comunică schimbarea noastră de nume într-o manieră dinamică, semnalând un început al unei şi mai bune relaţii cu clienţii", a declarat Amanda Mackenzie, Chief Marketing Officer al Aviva. Cea mai scumpă reclamă din istoria advertisingului a fost pentru parfumul Chanel No.5 şi a costat circa 19 milioane de euro.
Citește pe Antena3.ro