Cada

Printr-o conjunctură fericită de întâmplări am ajuns la Cluj, acum vreo patru ani, să scriu nişte reportaje, fix în acelaşi timp când se desfăşura Festivalul de film TIFF. Aşa am apucat să văd, de exemplu, premiera în România a "Morţii domnului Lăzărescu". Ca o coincidenţă şi mai frumoasă, în acelaşi timp se aflau în oraş şi nişte amici de-ai mei care cântau.

Aveam un program teribil de solicitant. Ziua mă duceam să mă documentez despre subiectele pe care le primisem de la redacţie, iar noaptea bântuiam. Mai întâi, mergeam la chefurile monstru făcute de organizatorii TIFF, iar pe la două-trei îmi recuperam amicii cântători din clubul în care se produceau şi o ţineam într-o distracţiune până când dădea lumina.

ŢEAVA. Aveam o singură problemă. Redacţia mă cazase, împreună cu un coleg, într-un fel de cămin de liceu, plin de ploşniţe, gândaci şi igrasie. Dormeam într-un pat de fier, cum erau cele din unităţile militare de pe vremea lui Ceauşescu. Nu-s pretenţios de felul meu, aş fi suportat liniştit cele de mai sus. Mă deprima însă groaznic faptul că buda era la capătul culoarului nu avea capac şi puţea îngrozitor. De asemenea, mă apuca bâzdâcul din cauza faptului că nu prea aveam unde să fac duş. Acesta era o ţeavă fără pară, aflată tot într-un spaţiu comun. Curgea doar apă rece ca gheaţa. Când veneam încins după o noapte de chef, reuşeam cu greu să mă spăl. După trei zile de regim din ăsta eram răcit cobză de la "duş" şi începuse să nu mai îmi placă deloc ce se întâmplă.

APĂ CALDĂ. În seara a patra de şedere în urbea pe care o păstorise Funar, la băuta de după nu ştiu ce premieră, am cunoscut-o pe Anca, o critică de film cam urâţică, vopsită blondă şi pisăloagă. Mă bătea la cap despre cum tremură toţi regizorii şi actorii în faţa textelor ei corozive, despre cum e ea ascultată de la Bacău până la Cannes, via Holywood. Îmi venea să-i spun să cânte textul ăsta la altă masă, dar politicos, tăceam, dădeam din cap în semn de aprobare şi sorbeam din ginul tonic oferit cu generozitate, la discreţie, de mahării festivalului. Mă gândeam la ale mele, de fapt la ţeava cu apă rece care mă aştepta când ajungeam acasă. Cum stăteam şi cugetam la aspectele triste ale vieţii, mi-a trecut prin cap ceva. Mi-am ridicat capul şi am întrebat-o pe Anca unde stă. Mi-a răspuns că, datorită faptului că e membră în nu ştiu ce juriu, are cazare la un hotel de patru stele. A început să spună cuvinte magice, precum jacuzzi, aer condiţionat, televiziune prin cablu, frigider. Umil, i-am explicat situaţia în care mă găseam şi am rugat-o, fără vreo conotaţie sexuală, să mă lase să fac un duş. Ea a priceput cu totul altceva.

LĂFĂIRE ŞI PEDEAPSĂ. Când s-a terminat băuta, am plecat spre hotel. Am umplut cada cu spumă şi m-am băgat în ea. Închisesem ochii şi mă gândeam la lucruri frumoase, cum ar fi ţările calde. Am fost întrerupt din visare de Anca. S-a auzit uşa, a intrat într-un combinezon negru pe care şi l-a dat jos "artistic", după care a scos o replică învăţată probabil dintr-un film de serie B: "De când te-am văzut visez să facem dragoste sălbatic în baie!". Sălbatic nu a prea fost, că mă cam moleşise apa fiartă. În final am adormit buştean. Restul de patru zile cât am mai stat la Cluj am rămas campat la Anca. Mă deranja că îmi spunea ciclic că e o onoare să am treabă cu un intelectual de geniu ca ea, dar eram fericit că mă pot duce la o budă cu capac. Mă întâlneam prin oraş, la bere, cu colegul meu de redacţie care rămăsese la cămin. Arăta, săracul, din ce în ce mai murdar şi depreciat, în plus tuşea îngrozitor.

SĂC! Anca avea impresia că mă câştigase la tombola crescătorilor de albine. Începuse să-mi ceară imperativ în ce poziţie să facem dragoste, mă repezea dacă aveam opinii în contradicţie cu ale ei despre diverse filme, ţinea cont câte beri beam.

În ultima seară a festivalului, am mers la bairamul de închidere. I s-a părut că mă uit insistent la o colegă ziaristă (frumuşică, altfel) din presa locală. A început un recital de zbierete de faţă cu lume. Se uitau diverşi cetăţeni la mine cu un aer plin de compătimire. După vreo zece minute în care am încasat felurite înjurături, i-am replicat pe un ton molcom: "Sâc, băi fato! Mâine seară o să fiu acasă, unde am şi eu apă caldă!".

Cum avusesem inspiraţia să nu îmi mut şi calabalâcul la hotelul de patru stele, m-am ridicat, m-am dus la cămin şi am plecat împreună cu colegul de redacţie să ne vedem cu ăia care behăiau prin cluburi. În seara următoare, imediat cum am intrat pe uşa casei mele, am umplut cada cu apă fierbinte şi m-am aruncat în ea.