x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Campanii româneşti de PR performante

Campanii româneşti de PR performante

de Eliza Dumitrescu    |    10 Apr 2008   •   00:00
Campanii româneşti de PR performante

Agenţia de relaţii publice The Practice a obţinut cinci nominalizări la ediţia din 2008 a celei mai importante competiţii europene dedicate relaţiilor publice, European Sabre Awards.

Agenţia de relaţii publice The Practice a obţinut cinci nominalizări la ediţia din 2008 a celei mai importante competiţii europene dedicate relaţiilor publice, European Sabre Awards.

 

The Practice are cinci nomina­lizări pentru trei campanii: “Bu­cureştiul respiră”, “Iunie – luna împotriva obezităţii” şi “Ziua bărba­tului”, campanie care, în plus, a intrat şi în finala IPRA Golden World Awards 2008, cea mai importantă competiţie de PR la nivel mondial. Performanţa românească la Sabre continuă prin aceea că toate campaniile înscrise de către agenţia de PR Rogalski Grigoriu la această ediţie au fost nominalizate şi au intrat în faza finală de jurizare. Campaniile finaliste sînt: “Un brad pentru toţi românii” – Millennium Bank, nominalizată la categoriile Eastern Europe şi Publicity Stunt, “Deloitte 15” – Deloitte Romania, nomina­li­zată la Marketing Communication – Business to Business Marketing şi “Dăruieşte din inimă” – LaborMed Pharma pentru categoria Public Education. Gala de decernare a premiilor va avea loc la 22 mai, la Veneţia.

 

NOMINALIZĂRI. Tot cu trei campanii a intrat în finală tînăra GMP PR: “Dragoste fără griji”, “De ce iubim Bucureştiul” şi “Zidul indiferenţei”. La rîndul său, agenţia McCann PR a fost nominalizată la Sabre Awards cu campania “Lansarea Coca-Cola zero pe piaţa ro­mâ­nească”. La categoria “Consumer Marketing – New product”, McCannPR concurează cu cele mai prestigioase agenţii de PR din Europa, printre care JCPR Edelman, Marea Britanie şi Ketchum, Spania. Campania “Lansarea Coca-Cola zero pe piaţa românească” a mai obţinut Silver Award for Excellence la Romanian PR Award 2007, categoria “campanii comerciale”.

Sabre European Awards, premiile europene ale industuiei de PR, sînt acordate în fiecare an de către un juriu internaţional format din cei mai reputaţi practicieni şi membri ai comunităţii academice, pe baza unor criterii care însumează principiile de bază ale profesiei – cer­cetarea şi evaluarea, creativitatea, eficienţa şi respectul pentru standardele etice.

×
Subiecte în articol: sufletul comertului