Cartof de canapea. Evolutie

Imi place ca scade consumul tv, ca incep reluarile si ca ne uitam din ce in ce mai putin la televizor. Ca incercam sa evoluam din postura de cartofi de canapea ("Potato coach", in engleza) spre cea de "homo berricus", undeva pe o terasa, in compania unei blonde. Inofensiv si mult mai putin acaparator. Cred.

Nu-mi place vocea lui Bogdan Gamalet, pentru ca induce in mine senzatia ca Titanicul s-ar putea scufunda a doua oara.

Imi place ca televizorul hotaraste vara sa-ti acorde a doua sansa. Ca se plictiseste de tine ca intr-o casnicie care dureaza prea mult si in care iti apar bubitele de alergie la simpla vedere a "monstrului". Ca ti se termina bateriile din telecomanda si, lenes premeditat, nu le mai inlocuiesti. Ca, dupa ce te-a tinut aproape din octombrie pana in martie, iti aminteste ca exista si liberul arbitru. Altul decat ala din partida Jiul - Rapid. Nu-mi place ca taman acum niste baieti s-au hotarat - "Da, da, da", vorba reclamei in care lui Ronaldinho i se impletesc codite - sa joace fotbal intre ei, iar chestia asta tine o luna in cap.

Imi place ca saptamana aceasta cartea bate filmul. Ca exista Bookfest, ca timp de cinci zile pot sa ma zgaiesc la carti, sa le ating, sa le pipai si, conform reducerii, sa pot chiar sa si cumpar cateva. Ca avem alternativa la tampeala.

Nu-mi place vocea lui Bogdan Gamalet, pentru ca induce in mine senzatia ca Titanicul s-ar putea scufunda a doua oara