x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Câţi copii are Albert de Monaco? Revista franceză Voici face lista

Câţi copii are Albert de Monaco? Revista franceză Voici face lista

de Marina Constantinoiu    |    29 Iun 2011   •   13:55
Câţi copii are Albert de Monaco? Revista franceză Voici face lista

In basme, printul se casatoreste cu fata simpla, sunt foarte fericiti si au o multime de copii. In realitate, printul se casatoreste cu inotatoarea, vor fi fara indoiala foarte fericiti, dar, in ceea ce priveste copiii, printul a inceput mai devreme, scrie site-ul voici.fr.

Zvonurile care circula de cateva zile spun ca viitoarea mireasa, Charlene, ar fi vrut sa paraseasca palatul monagasc cu putine zile inaintea nuntii. Dincolo de zvonuri, exista doua secrete pe care printul le-a dezvaluit si recunoscut: Jazmin Grace si Alexandre, cei doi copii ai sai nascuti in afara casatoriei.
Acum sase ani, imaginea oarecum plicticoasa a lui Albert al II-lea de Monaco a inregistrat o schimbare: printul, cunoscut indeosebi pentru performantele sale la bob, a recunoscut ca este tatal micului Alexandre, atunci in varsta de doi ani, nascut la 24 august 2003 din relatia sa cu Nicole Coste, o tanara stewardesa togoleza. Un interviu al acesteia aparut in Paris-Match l-a facut pe print sa-si recunoasca public paternitatea. Chiar daca a considerat ca 'a devenit tata in urma unei inselaciuni', dupa cum a spus in New York Times, a decis sa-si asume rolul: 'Voi asigura partea care-mi revine in educarea acestui copil', a spus el.

In iunie 2006, publicatia Voici titra 'Albert al II-lea de Monaco, fiica ascunsa', dezvaluind ca printul mai are o fata de 13 ani, Jazmin Grace, nascuta in California la 4 martie 1992, a carei mama, Tamara Rotolo, chelnerita, ar fi avut o relatie pasionala de doua saptamani cu Albert. Atunci, Rainier, furios, ar fi facut totul pentru a-l impiedica pe Albert sa o recunoasca pe Jazmin. Pe actul de nastere al fetei, dat publicitatii, la rubrica 'tatal copilului', aparea numele Albert Alexander Louis Pierre Grimaldi, nascut la Monaco, la 14 martie 1958. Anul trecut, cand a implinit 18 ani, Jazmin a primit cadoul pe care-l astepta de multa vreme: Albert a recunoscut-o oficial.

Ca in toate basmele, exista si o morala: dincolo de protocol, eticheta si manifestari mondene, printii au o viata mult mai bogata decat cea publica, incheie Voici.fr.

×