Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Fără să fiu fanatic, încă din copilărie ţin cu Dinamo. Cînd eram puşti, după ce Dinamo ajunsese în semifinalele Cupei Campionilor şi jucase cu Liverpool, visam să ajung fotbalist în Ştefan cel Mare. N-a ieşit chestia asta, dar, din timp în timp, mă mai holbez la cîte un meci al alb-roşiilor.
Fără să fiu fanatic, încă din copilărie ţin cu Dinamo. Cînd eram puşti, după ce Dinamo ajunsese în semifinalele Cupei Campionilor şi jucase cu Liverpool, visam să ajung fotbalist în Ştefan cel Mare. N-a ieşit chestia asta, dar, din timp în timp, mă mai holbez la cîte un meci al alb-roşiilor.
Aşa făceam şi acum cîţiva ani, cînd mă împrietenisem cu un coleg de redacţie proaspăt transferat din provincie, care îşi închiriase un apartament părăginit într-un bloc de pe lîngă Piaţa Rahova. Şi el era tot dinamovist. Într-o seară, cînd era la televizor un meci Dinamo-Steaua, ne-am strîns la el mai mulţi şi ne-am îmbătat cocă, mixînd bere cu vodcă. Bătuse Dinamo, aşa că am zbierat animalic “Cîine roşu pîn’ la moaaarte!”. Ne-am înverzit puţin la apariţia unui echipaj de poliţie, chemat de vecinii care nu puteau să doarmă. După un “sever avertisment” a adormit fiecare pe unde a apucat, eu campînd sub o masă.
Agentul. Am plecat de dimineaţă destul de năuc şi am dat să-mi cumpăr ţigări de la “magazinul” de la parterul blocului. În spatele tejghelei era o tipă gen “fată de cartier”, brunetă. După ce mi-a dat pachetul m-a întrebat dacă la noi a venit poliţia cu o seară înainte. După ce am confirmat, a spus: “De ciudă au chemat-o! În bloc e numai stelişti şi ciori. Cînd face ei scandal după meci nu se întîmplă nimic, da’ are boală pe dinamovişti”. Am aflat că o chemă Ramona, că avem acealeaşi convingeri fotbalistice, că stă şi ea tot acolo şi că un vecin a angajat-o “agent comercial”. Era perioada de transformări lingvistice în care secretarele deveneau asistente, şefele de personal HR Manager şi vînzătoarele agenţi comerciali. Am invitat-o seara în oraş, la o bere în centru, după ce făcea monetarul şi pleca de la prăvălie. A fost puţin nemulţumită că nu am dus-o la o cîrciumă cu manele, dar pînă la urmă a acceptat să rămînă peste noapte la mine acasă. Şi dezbrăcată era tot cu Dinamo. Pe antebraţul drept avea tatuat un cîine roşu, sub care scria numele echipei favorite. Mi-a explicat că îşi făcuse opera de artă drept omagiu pentru răposatul Cătălin Hîldan, Dumnezeu să-l ierte, a cărui poză cu banderolă de doliu pe ea o ţine acasă, pe noptieră.
Se pricepea să lucreze în pat, semn că avusese treabă cu ceva lume. Îi plăcea poziţia “pe la spate”, dar şi să stea deasupra, cînd oboseam. Mai interesante decît actul sexual propriu-zis erau cugetările de după. Mi-a spus că sperma rămasă pe buze s-ar asorta cu nişte vin roşu, semn că o obsedau culorile clubului. Niciodată nu mai vorbisem despre fotbal în pauzele post-coitale, cînd nu prea ai chef de nimic, dar acum mi se întîmpla asta. De dimineaţă a rămas să ne mai vedem, mai ales după ce eu mă dădusem mare că îi cunosc personal pe toţi oamenii importanţi care învîrteau ceva atunci la Dinamo sau avuseseră treabă de-a lungul timpului cu echipa.
Laşitate. Am continuat să ne întîlnim, nici des, nici rar, vreme de vreo lună. A fost bucuroasă cînd i-am adus cadou un tricou alb-roşu şi un fanion pe care le “cumpărasem” contra a două beri de la un coleg care lucra la secţia sport. Trebuia să îmi avertizez toţi prietenii cu care ne vedeam întîmplător să spună că ţin cu Dinamo sau să evite discuţiile despre fotbal, fiindcă Ramona face foarte urît cînd descoperă adversari.
Într-o seară ne întorceam de undeva din Cotroceni, unde fusesem să bem nişte beri. Era o zi cu etapă în campionat, cred că miercuri. Pe la Kogălniceanu au descins în troleu vreo trei băieţi cu un steag al Rapidului şi fulare alb-vişinii, probabil că traseul lor de întoarcere din Giuleşti trecea pe acolo. Am văzut cum mecla Ramonei se schimonoseşte, privirea îi devine fixă şi am presimţit o tragedie. A răcnit “ciorile dracului!”, a scuipat în scîrbă pe jos şi a vrut să pornească la luptă. Am reuşit să o prind de o aripă şi să-i zic “stai, fă, potolită!”. åia trei începuseră să agite băţul de la steag şi să ne ureze să-i felaţionăm. Vreo două babe îşi făceau cruci, speriate. Am decis că singura soluţie să evit un scandal reatebistic de proporţii este să o dau jos cum pot pe Ramona la prima staţie, la Cişmigiu. Am reuşit foarte greu să fac manevra asta, fata având spirit combativ cu carul. Am răsuflat uşurat cînd a plecat troleul, chiar dacă rapidiştii ne arătau pe fereastră degetul mijlociu. Cînd s-a calmat marea microbistă, mi-a spus sec că nu mai vrea să mă vadă niciodată. Dădusem dovadă de laşitate în faţa inamicului. Am trecut o dată pe la amicul meu din Rahova şi, cînd am vrut să-mi iau ţigări la plecare de la parter, s-a făcut că nu mă cunoaşte.
