Ştefan Hruşcă în Piaţa Unirii
Aşa cum ne-a obişnuit în ultima vreme, în luna decembrie, Ştefan colindă România, în lung şi lat. După concertele avute până acum, în perioada care urmează, cantautorul va susţine spectacole în următoarele localităţi: 23 decembrie – Bucureşti, 24 – Baia Mare, 25 – Ieud, 26 –Tg. Mureş, 27 – Sighetu Marmaţiei, 28 – Cluj, 29 – Timişoara. La 23 decembrie, în Piaţa Unirii din Capitală, Hruşcă va cânta începând cu ora 20:00, într-un spectacol gratuit, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti în colaborare cu ARCUB. Timp de o oră şi jumătăte, Ştefan îi va colinda pe bucureşteni, acompaniat de Mario Florescu – percuţie, Ionuţ Cădariu – clape şi grupul Moroşenii, condus de soţii Orza.
ŞCOALA MEDIEVALĂ. Miercuri, 24 decembrie, la ora 12:00, se deschide la Muzeul Naţional de Istorie a României Şcoala micilor cavaleri. Într-un superb cadrul medieval vor avea loc demonstraţii de scrimă, teatru de păpuşi. Nu va lipsi nici Moş Crăciun, care va împărţi cadouri copiilor. Evenimentul are ca scop familiarizarea copiilor cu activităţile extraşcolare interactive promovate de Şcoala micilor cavaleri prin intermediul Muzeului naţional de Istorie a României. Cursurile ce urmează a se desfăşura în cadru Şcolii Medievale vor cuprinde: iniţierea în scrimă şi luptă cu spada, teatru de păpuşi, confecţionarea de măşti şi costume, machiaj teatral, pictură heraldică şi iconografică, liberatură, muzică şi dans medieval. (A.V.P.)
Citește pe Antena3.ro