13:38 • Constantin Iacov, fostul patron al clubului de fotbal Progresul Bucureşti, a declarat că Banca Naţională a României vrea să închidă baza sportivă din Parcul cu Platani. El îl acuză pe Mugur Isărescu, conducătorul BNR, că vrea să vândă terenul respectiv, care ar valora aproximativ 360 de milioane de euro unor apropiaţi pentru investiţii imobiliare
Constantin Iacov, fostul patron al clubului de fotbal Progresul Bucureşti, a declarat că Banca Naţională a României vrea să închidă baza sportivă din Parcul cu Platani. El îl acuză pe Mugur Isărescu, conducătorul BNR, că vrea să vândă terenul respectiv, care ar valora aproximativ 360 de milioane de euro unor apropiaţi pentru investiţii imobiliareVor trebui să ne evacuze în cupa excavatorului
"Conducătorii BNR şi în special Mugur Isărescu, văd baza Progresul ca pe o problema care trebuie închisă, din punctul lor de vedere. Ei vor ca lumea să uite de ea şi după câţiva ani să o transforme într-o afacere imobiliară. Baza are o suprafaţă de 60.000 de metri pătraţi, iar la un preţ de 6000 de euro pe metrul pătrat în acea zonă, ar însemna 360 de milioane de euro”, afirmă fostul şef al bancarilor."Mugur Isărescu vrea să desfiinţeze sportul din România, în favoarea proiectelor imobiliare. BNR a reuşit să închidă secţia de scrimă şi altele din aceeaşi bază sportivă, însă pe noi nu ne va închide. Cât timp am fost eu la Progresul, am primit patru sau cinci note de notificare pentru evacuare. Le-am spus de fiecare dată să se prezinte chiar a doua zi să ne evacueze şi vor întâlni acolo toată presa şi dacă vor să ne închidă, va trebui să ne ia pe noi în cupa excavatorului. E anormal să distrugă aşa o bază. Eu am făcut eforturi fantastice să platesc o chirie de 500.000 de euro pe an, plus întreţinerea stadionului, gazele naturale, electricitatea, sistemul de pază. Asta în timp ce echipa de fotbal de pe vremea când preşedinte era Gino Iorgulescu plătea pe lună doar 14 milioane lei, echivalentul a 450 de dolari pe lună, iar eu 55000-60000. Am vrut să concesionez stadionul pe 49 de ani, pentru a începe modernizarea, însă am fost refuzat".
ULTIMATUM. Acuzele lui Constantin Iacov au plecat de la declaraţiile pe care le-a dat consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. El a afirmat că echipa de liga a II-a, FC Progresul, are datorii de 1,08 milioane de lei către Banca Naţională, reprezentând chiria pe ultimele zece luni, iar în cazul în care nu le va achita, vor fi evacuaţi din baza sportivă. "Clubul respectiv are contract cu Banca Naţională şi există o clauză potrivit căreia acest contract se reziliază în cazul în care chiria nu este plătită două luni consecutive. Chiria nu a mai fost plătită din mai 2007, iar valoarea a ajuns la un milion de lei (n.r. - 1,08 milioane de lei, aproximativ 300.000 de euro)".Adrian Vasilescu a afirmat că valoarea lunară a chiriei, care include amortizarea, taxele şi impozitele, este de 126.000 de lei, BNR nepercepând niciun ban în plus. Gruparea bancară, care până la începutul sezonului s-a numit FC Naţional, a fost informată, săptămâna trecută, în mod oficial, că, în cazul în care datoria nu va fi acoperită până la data de 28 februarie, atunci FC Progresul va trebui să părăsească baza sportivă.
JUDECATĂ. "Banca Naţională a notificat FC Progresul cerinţa de a plăti chiria. Progresul a cerut negocieri, care au avut loc în noiembrie şi decembrie. Ei au cerut să se negocieze în continuare, iar Banca Naţională a explicat că nu are sens să negocieze, că nu există o marjă de schimbări. Contractul prevede că trebuie plătită o chirie care să acopere amortizări, taxe şi impozite. Nu apare un leu în plus pentru Banca Naţională". "Este drept că Banca Naţională a mărit chiria după ce Primăria Capitalei a majorat taxele. Data de 28 februarie a fost temenul fixat de BNR pentru soluţionare. În aceste condiţii, BNR a cerut ori să plătească chiria, ori să părăsească stadionul. BNR a deschis o acţiune în tribunal, aceasta fiind în curs de judecată. Primul termen a fost fixat în martie. Încălcăm legea dacă situaţia continuă, întrucât se va considera că este sponsorizare", a mai afirmat Vasilescu.
EVACUARE. CS Progresul s-a desfiinţat de la începutul anului, secţiile de tenis, ping-pong sau haltere mutîndu-se la alte cluburi. Echipa de fotbal a fost dată în judecată pentru o datorie de circa 100.000 €. Actualii şefi ai echipei ar fi dorit reeşalonarea datoriei către BNR, însă respectiva instituţie nu a fost de acord cu această doleanţă. "N-o să lăsăm să moară această echipă” a spus Ştefan Brotac, unul dintre finanţatorii echipei de fotbal.
Proteste împotriva peştilor piranha din BNR
Constantin Iacov îl ameninţă pe conducătorul BNR cu memorii şi demonstraţii la sediul Uniunii Europene de la Bruxelles: "Mugur Isărescu a avut nesimţirea şi curajul ca, într-o conferinţă de presă, să spună ca BNR a finanţat Progresul. Cum să ne finanţeze când noi plăteam către BNR? Nu a finanţat niciodată Progresul. Isarescu va trebui să se aştepte la un razboi deschis cu mine pentru baza Progresul. Ea trebuie să rămână la club, nu are niciun drept asupra ei. El are impresia că este moştenită de la mama dumnealui, dar ea este a Progresului încă de la înfiinţare. Vom face memorii peste tot unde se poate, le vom arăta tot ce poate să facă acest personaj sinistru. Isărescu, care va mai fi preşedintele BNR încă un an, trebuie să înţeleagă că nu e proprietarul bazei şi, într-o, zi va deschide televizorul şi va vedea, pe CNN, un grup de 300 de copii în faţa sediului Uniunii Europene de la Bruxelles protestând cu pancarte inscripţionate cu Progresul. Pentru că eu voi închiria 10 autocare, le voi explica părinţilor despre ce e vorba şi vom merge cu toţii să protestăm.Aceşti peşti piranha şi nepoţii lor vor să ia baza pentru afaceri imobiliare şi vile de protocol. Ştiu şi ce firmă au discutat în acest sens”.Gigi Becali a înfrânt sistemul şi pe chelul Bodu
Fostul preşedinte al Progresului a vorbit şi despre ancheta Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pe care o consideră una profesionistă şi bine pusă la punct: "Este vorba de nişte lucruri care trebuie limpezite în România. Nu numai în sport, ci în multe alte domenii. Este un început foarte bun, este o revoluţie pe plan juridic, ancheta este de bun augur. Poate ziariştii ar fi vrut să vadă vreo 10-15 oameni din fotbal încolonaţi, cu cătuşe la mâini, dar DNA a procedat profesionist, face o anchetă tăcută. Oamenii se duc acolo în vizită, li se iau declaraţii, se mai duc acolo din nou după o săptămână, după ce se analizeză probele. Corespunde cu ce am văzut în străinătate, nu cum făcea Sebastian Bodu la ANAF acum câţiva ani. El era un copilaş, deschisese un război media, nu ancheta. Din acest motiv Gigi Becali a înfrânt foarte uşor sistemul. Regretatul profesor Traian Tomescu i-a spus lui Miron Cozma, atunci când încă multă lume tremura la auzul numelui acestuia, că se strînge laţul, ei bine acum se întâmplă aşa ceva la DNA cu oamenii din fotbal, iar respective instituţie spală ceva din imaginea şifonată a justiţiei ".Sechestraţi în hotel pentru că nu au plătit cazarea
"Eu m-am implicat acum trei ani şi jumătate la Progresul, când echipa era în prag de desfiinţare. Actualul proprietar nu şi-a plătit ratele contractuale şi, conform acestui contract, preia clubul. Eu lucrez împreună cu această companie şi m-a desemnat responsabil până când oficialii vor veni în România să se ocupe personal. După ce vor veni ei aici, vom vedea ce se va mai întampla, poate voi fi preşedinte, nu se ştie încă. Până atunci, eu sunt dispus să împrumut clubul, ca să nu moară. Cert este însă că ambele terenuri arată jalnic, datorită unei proaste administrări, cu mult noroi pe ele, plus datoriile mari. Pe vremea când eram eu preşedinte aveam toate dările plătite la zi, nu ca acuma. Am fost sunat din Antalya, unde se află echipa, că nu li se dă voie jucătăorilor să revină în ţară până nu va fi plătită cazarea echipei de fotbal din cantonament. Sunt dispus să plătesc această sumă , dar trebuie să preiau echipa, că astfel e de jale. Îi mulţumesc preşedintelui Mircea Sandu ca a fost singurul personaj din fotbalul nostru care a luat atitudine în această privinţă ", a declarat Constantin Iacov.
CURAT.Omul de afaceri a mai spus şi că, probabil, actualul proprietar, Marian Dodu, a gândit bine când a hotărat să nu investească în club: "Poate Dodu a gândit bine să nu finanţeze nimic, pentru că nu avea rost dacă nu are nimic, nici măcar închiriat. BNR nu a investit nimic şi proprietarul a preferat să stea deoparte, să vadă ce se întâmplă. Eu pot să spun că în momentul în care am lăsat echipa nu era nicio datorie. Poate nu am fost un bun manager sportiv, dar ştiu că am plătit tot ce am avut de plătit la zi, până la ultimul leu. Dodu nu are datorii către mine, ci doar la stat, telefoane, gaze, curent electirc, către ".
"Clubul Progresul va fi închis, deoarece şi-a terminat resursele financiare"
Mugur Isărescu
"Dacă statul nu se va implica urgent, vom fi cocoşaţi de profitori. Am auzit că acolo ar fi vorba despre un proiect imobiliar”
Mircea Sandu