Cu drag, nesatisfăcuţilor

Deunăzi, ascultam, mişcată, şi cu deosebită aten­ţie, jelaniile unui prieten apropiat. Trecea printr-o perioadă tulbure a existenţei şi, deşi trecut de vârsta marilor întrebări, insistă încă să caute răspunsuri.

Ne străduiam deci să lămurim împreună (de fapt, eu nu mă străduiam deloc, dar ştiam că el privea în ochii mei plin de speranţă şi aştepta din gu­ra mea izbăvirea) cum se face că, deşi angrenat într-o relaţie amoroasă veche, nimeni nu pare să-l creadă pe cuvânt că are bebe). Ca să fac o paranteză necesară pătrunderii în adâncime a situaţiei, e bine de ştiut că bărbatul acesta, ca toţi în general, nu ţine morţiş să trâmbiţeze pe oriunde calcă despre ce face el şi cu cine în intimitate.

Vezi bine însă, la un moment dat sămânţa amicului a rodit şi anturajul a fost bulversat. Individul, în judecata asupra subiectului, pornea de la premisa că, deşi întrebarea lui e relativ simplă - de ceĂ -, presupune cu si­guranţă un răspuns complex. L-am scu­tit iute de zbuciumul interior, arătându-i cauza cu arătătorul şi cu haz. Deci răspunsul era la fel de simplu şi firesc precum întrebarea: problema nu era că cineva s-ar îndoi de rodnicia seminţei lui, ci faptul că nu şi-ar fi-nchipuit că el chiar polenizează.

Şi asta, tot din auzite, i-am explicat eu, se datora atitudinii lui nu de pu­­ţine ori uşor agresive, uşor intempestive, uşor aşa, uşor pe dincolea. Lăsând delicateţea la o parte, mulţi erau cei care s-ar fi jurat pe roşu că prietenul nu face sex.

Prietenul nu s-a mirat. Ba chiar a reacţionat foarte calm. De parcă s-ar fi aşteptat. De fapt îşi pregătea elegant replica: „Dragă, dacă despre mine lumea zice că nu copulez şi, evident, se înşală, atunci ştii ce-i de-a dreptul haiosĂ Că despre tine lumea ar fi tentată să creadă că te-mperechezi, de vreme ce scrii la astfel de rubrici, când tu de fapt n-o faci!". Zang! Ori, cum ar spune o altă prietenă cu elucubraţii dese la activ, „jap, jap!". Peste ochi! Adică, na-ţi-o, fată, dacă te crezi tu deşteaptă!

Treabă care, fireşte, m-a trântit la podea şi m-a zvârcolit în hohote de râs aproape convulsive. S-ar fi pă­rut că amândoi am avut parte de cele mai voioase do­­uă minunte din vieţile noastre. N-a trecut mult pâ­nă ne-am revenit din isteria amuzamentului nebun, când altcineva mă trage de atenţie înspre unele din co­mentariile de pe la scriituri. Eu, din fire, nu mă prea zgâ­iesc acolo, adică mai deloc, pentru că pur şi simplu nu mă preocupă. Şi mă gândesc în gândul capului că normal ar fi să comentezi la un articol care să te pri­veas­că în mod direct, cum ar fi la un articol despre pensii, ali­­mentaţie publică, salarii, buget, rahat, pansat.

Nu la ge­neralităţuri care în principiu nu te privesc direct, iar dacă insişti că te-ar privi, asta se-ntâmplă doar în măsura în care parcurgi textele ca să te destinzi puţin, să uiţi niţel de rapoarte, evaluări, vânzări, intrări, ieşiri, calcule, fracţii, audituri şi restructurări de personal. Deci nici cu mintea nu gândeam că cineva ar comenta şi nici nu am vreo pasiune în a-mi reciti propriile materiale online, ca să fi remarcat singurică. Aşa că mi-au spus alţii.

Şi ce să vezi? Sunt unii care susţin teoria prietenului ofuscat. Şi care îmi transmit din inimă părerea lor, conform căreia rândurile mele transpiră de o acută lipsă de copulaţie. Fuck!, mi-am zis. E naşpa. Par că n-aş fi satisfăcută sexual. Lumea asta, vai mie, are im­presia că sunt atât de lipsită de afecţiune, micuţa de mine (omagii, Horaţiu), încât pur şi simplu n-am găsit alt refugiu decât ăsta, de-aici. Urât de tot!

Oricum, mai bine ca ei, ăştia care sunt oripilaţi de situaţie, dezgustaţi de-a dreptul şi chiar sideraţi şi care, uau, revin cu comentarii. Practic, se chinuiesc singuri. Eu ca eu, zic, da' ei, ei, săracii, ce-au pătimit de şi-o fac cu mâna lor, vorba aiaĂ Desigur, ei nu vor fi deranjaţi de limbaj, pentru că ei îmi înţeleg poziţia - fiind aşa răvăşită de singurătate, şi frustrată, şi lipsită chiar, nu mă pot gândi la altceva şi nici nu mă pot ocupa cu altceva, în consecinţă, în afară de lucrul manual.

Totuşi frumos şi corect din partea mea ar fi să liniştesc acest segment de preocupaţi de soarta-mi. Deci copulez. Uneori de treacă-meargă, uneori de Doamne-ajută, alteori cu artificii, uneori de voie şi de nevoie, mai cu cântec, mai fără, după caz şi după vreme. Apropo, am o părere pe care ţin musai s-o exprim în clar din nou. Respectiv că sex nu-nseamnă întotdeauna sexul ăla stricto sensu.

Adică, pe înţelesul surprinşilor care cred că scaun înseamnă doar ăla pe care stai cu curu', când vorbim despre sex cred eu că am putea să ne referim şi la alte treburi care se fac în cuplu. Mângâieri, vorbe, emoţii, atenţii, preludii, minciuni, terminări, neterminări, tatonări, cuceriri, îndrăgostiri, amanţi, soţi, prieteni, logodnici, socrii etc. şi alte d-astea cu care se-ntâmplă să mai interacţionăm.

Căcaturi, cum ar zice orice şanţist (a se citi persoană care zace în şanţuri cu berea-n bot sau oricare alt personaj zoios şi ferm convins că femeia s-a scoborât pe Pământ doar ca să aibă el în ce se elibera, evitând astfel deranjul de-a se spăla pe mâna dreaptă!).

Mulţumesc pentru atenţie şi, pentru supăraţii pe mine, să ştiţi că mă gândesc serios să vă relatez în detaliu un proces de fecundaţie din albumul personal, ca să vă liniştiţi. Şi ştiu şi replica (vai, ce tare sunt, ca să vă ofticaţi voi!). O să ziceţi că ce vă interesează pe voi şi că m-am găsit şi eu să defulez p-acilea. Deh, pe voi nu vă poate satisface nimeni - nici aşa, nici invers -, sunteţi prea complecşi, domnule! Pa, pa.