x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Cum se moare cu teatrul pe fir

Cum se moare cu teatrul pe fir

de Pompiliu Kostas Radulescu    |    26 Sep 2007   •   00:00
Cum se moare cu teatrul pe fir
Sursa foto: Vlad Birdu/

După ce ani de zile tot romănul a plătit facturi umflate şi convorbiri la linii erotice făcute de operatorii Romtelecom, acum compania de telefonie fixă e pe cale să ucidă un teatru.

Â

Să faci adiţionale... culturale. Asociaţia pentru educaţie creativă PERSONA transforma, prin sprijinul ROMTELECOM, in august 2005, un fost magazin de telefoane in ceea ce avea să devină Teatrul DESANT, primul spaţiu-laborator de cercetare şi experimente multidisciplinare din Bucureşti. Sediul, aflat la parterul unui bloc din zona bulevardului Ion Mihalache - Turda, a generat, timp de 2 ani de zile un număr impresionant de proiecte culturale şi work-shop-uri educative.

Doi ani de muncă, sacrificii şi, cum spune chiar Bianca Boitan, sufletul acestui loc, risc maxim. Azi Teatrul DESANT a ajuns la final. "Contractul cu proprietarul spaţiului a expirat şi, din motive independente de voinţa noastră, nu a putut fi prelungit. Anunţăm astfel că Teatrul DESANT va trebui să-şi suspende activitatea pănă la găsirea unui nou spaţiu de lucru".

Filosofia DESANT s-a bazat pe faptul că un proiect artistic inseamnă o experienţă profesională căştigată, pentru care nu există indici prestabiliţi de reuşită sau eşec. Echipele de lucru au fost interesate mai degrabă de procesul de creaţie decăt de produsul final, pentru că Teatrul DESANT a fost inainte de toate un laborator. Este ceea ce a facut acest spaţiu unic, artistul fiind singurul chemat să judece dacă şi in ce măsură proiectul lui şi-a atins scopul.

Â

Simplu, DESANT. A abordat subiecte cu tematică profund socială, esenţială lumii de azi, mai ales in spaţiul romănesc in plin haos de mode şi modele culturale, şi s-a implicat activ in problemele societăţii contemporane. A militat pentru educaţia creativă a publicului şi pentru dezvoltarea unui nou tip de text dramatic, bazat pe o metodă de cercetare amplă, prin aşa numitele focus-grup. A sprijinit a tuturor primul mare proiect de familiarizare a publicului american cu noul teatru romănesc, "After The Fall: Reality And The New Romanian Theatre", realizat la Immigrants’ Theatre şi Centrul Martin Segal al City University of New York (CUNY), in anul 2006. A iniţiat proiecte multidisciplinare dedicate explorării unor formule inovative de creaţie teatrală. Simplu, DESANT, un loc unic, al cărui preocupări au fost orientate către tematica spaţiului urban, cu tipurile umane specifice lui. Adică, despre noi toţi...

Astfel, Asociaţia PERSONA a iniţiat in spaţiul DESANT o serie de dezbateri publice, expoziţii, lansări de carte, concerte, care nu privesc numai restrănsa lume a creatorilor independenţi, ci şi, sau mai ales, legătura lor nemijlocită cu societatea civilă, din nevoia reală de comunicare, susţinere şi promovare pe care o resimt toţi artiştii romăni in acest moment. Dar, deşi i se spune teatru, DESANT este locul in care s-au intălnit pentru prima dată şi artiştii din zona filmului independent.

Istorie… Acum… "Multumim prietenilor DESANT, care ne-au ajutat sa facem posibile atatea evenimente" spune Bianca Boitan. "Dar pentru echipă, DESANT inseamnă work in progress şi deşi spaţiul de desfăşurare se poate schimba, DESANT continuă să militeze pentru aceleaşi idei şi noi formule de lucru".

E soarta artei să fie mereu la măna celor care ii pot asigura subzistenţa. Dar suflul existenţei ei sunt artiştii inşişi. Alo! Romtelecomu’! Se aude? Sau va intrat cuplaju’?

Â

×
Subiecte în articol: magazin desant