x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Democraţii din Congresul SUA au cerut Trezoreriei să acorde ajutor financiar companiilor auto

Democraţii din Congresul SUA au cerut Trezoreriei să acorde ajutor financiar companiilor auto

09 Noi 2008   •   00:00

Liderii democraţi din Congresul SUA au cerut secretarului general al Trezoreriei, Henry Paulson, să analizeze posibilitatea acordării unui ajutor financiar marilor constructori auto americani, aflaţi în dificultate, ca parte a programului administraţiei Bush de salvare a mediului de afaceri.



O scrisoare a purtătorului de cuvânt a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, arată că liderul Majorităţii din Senat, Harry Reid, a recomandat "condiţii solide", chiar intrarea statului în capitalul companiilor şi limite de salarizare pentru directori, în schimbul oricărui ajutor guvernamental, transmite Reuters.

"Trebuie să apărăm interesele contribuabililor americani, să protejăm locurile de muncă şi pensiile a sute de mii de lucrători din industria auto americană, să oprim eroziunea producţiei şi să creştem economia", a declarat Reid, potrivit lui Pelosi.

Administraţia condusă de preşedintele George W. Bush nu sprijină un program de ajutor pentru constructorii de autovehicule şi a cerut industriei să profite de alte programe de finanţare puse la dispoziţia mediului de afaceri de guvern.

General Motors, Chrysler şi Ford caută finanţare de urgenţă de 25 miliarde de dolari, fonduri necesare pentru a depăşi criza financiară şi reducerea dinamicii economiei, care le afectează puternic vânzările şi capacitatea de a-şi achita cheltuielile operaţionale. Totodată, companiile auto încearcă să obţină alte 25 de miliarde de dolari pentru a reduce costurile legate de asigurările de sănătate ale angajaţilor şi pensii.

Barack Obama, ales preşedinte al Statelor Unite, a declarat, vineri, că sprijină ajutorarea corporaţiilor din industria auto. Administraţia Obama va prelua Casa Albă în ianuarie, iar iniţiativele legislative ale guvernului se vor bucura de sprijinul Congresului, unde Partidul Democrat deţine majoritatea în urma alegerilor generale din 4 noiembrie.
Mediafax

×
Subiecte în articol: lumea