x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun E oficial, România găzduieşte cele mai multe probe ale replicii raliului Paris-Dakar

E oficial, România găzduieşte cele mai multe probe ale replicii raliului Paris-Dakar

de Ovidiu Ciutescu    |    05 Feb 2008   •   00:00

14:27 • Etienne Lavigne a declarat, marţi, că traseul Dakar Series Central Europe Rally va avea parte de mai multe probe speciale în România, prin care se vor testa abilităţile tehnice, traseul având incluse mai multe treceri prin zone dificile.• vezi in articol harta 

Etienne Lavigne a declarat, marţi, că traseul Dakar Series Central Europe Rally va avea parte de mai multe probe speciale în România, prin care se vor testa abilităţile tehnice, traseul având incluse mai multe treceri prin zone dificile.

ÎNCÂNTAT. "Sunt la prima vizită aici şi vreau să mulţumesc României şi Ungariei pentru că au acceptat să organizeze această cursă. Vreau să precizez că acest raliul nu este Dakarul care a fost anulat în luna ianuarie. Este un concept care era programat pentru 2009. Dakar Series Central Europe Rally va pleca din Budapesta, iar în România vor fi mai multe probe speciale", a explicat Etienne Lavigne, în cadrul unei conferinţe de presă. Cel mai bine clasat motociclist român în Dakar Rally, locul 9 categoria debutanţi în 2007, Emanuel Gyenes, a vorbit la rândul său despre cât de importantă această competiţiei pentru sportul cu motor din România: "Sper că organizarea acestui raliul în România să facă acest sport mai cunoscut, pentru că Dakarul a început pentru români în 2005. Noi, sportivii români, vom fi la noi acasă şi sper să se audă de noi".

DEBUT. Central European Rally, primul raliu din cadrul programului Dakar Series, este un rally-raid creat pentru motociclete, quaduri, maşini şi camioane. Raliul din Ungaria şi România are rolul de a aduce în aceeaşi competiţie cei mai buni piloţi din lume şi concurenţi amatori. Competiţia se desfăşura pe o perioadă de şapte zile. Pe 19 aprilie, la Budapesta, vor fi efectuate verificările tehnice şi administrative. Startul va fi dat pe 20 aprilie din acelaşi oraş. Prima probă specială a acestui raliul se va desfăşura în România. Zilnic vor fi una sau două probe speciale pe lungimi cuprinse între 60 şi 170 de kilometri. Pe teritoriul Ungariei se va concura prin păduri sau pe teren plat, unde vor fi testate cunoştinţele de navigaţie. Finalul cursei este programat pe malul Lacului Balaton, unde concurenţii vor ajunge după ce au parcurs cei 3.000 de kilometri. Clasarea se va face în funcţie de categoriile de la raliul Dakar, de exemplu, la moto va exista, pe lângă clasamentul general, şi cel al categoriilor SuperProducţie şi Maraton. Conurenţii înscrişi la Dakar 2008 nu vor plăti taxe de participare, aceştia suportând doar costul de procesare a datelor în valoare de 300 de euro. Ceilalţi concurenţi vor achita taxe de participare: 3.000 de euro-moto, 5.000 de euro-auto, 7.000 de euro-camion. Înscrierile vor începe la data de 11 februarie.

 

 

Programul cursei:

etapa 1, 20 aprilie: Budapesta-Baia Mare (510 km)

etapa 2, 21 aprilie: Baia Mare-Sovata (500 km)

etapa 3, 22 aprilie: Sovata (364km)

etapa 4, 23 aprilie: Sovata-Debrecen (590 km)

etapa 5, 24 aprilie: Debrecen-Veszprem (480 km)

etapa 6, 25 aprilie: Veszprem (315 km)

etapa 7, 26 aprilie: Veszprem-Lacul Balaton (213 km).

Echipe precum BMW, Mitsubishi, Volkswagen, Schlesser şi KTM şi-au anunţat deja prezenţa la competiţia organizată de Amaury Sport Organization.

×
Subiecte în articol: magazin aprilie romania etapa