x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Elizabeth Taylor refuză o nouă intervenţie chirurgicală

Elizabeth Taylor refuză o nouă intervenţie chirurgicală

28 Mar 2010   •   00:00
Elizabeth Taylor refuză o nouă intervenţie chirurgicală

Celebra actriţă americană refuză o altă intervenţie chirurgicală, în ciuda durerilor, apropiaţii legendarei actriţe spunând că aceasta se simte deprimată şi nu mai este dispusă să-şi petreacă viaţa în spitale.



Elizabeth Taylor, dublă laureată a premiului Oscar, în vârstă de 78 de ani, a mărturisit prietenilor şi familiei că nu mai are putere să mai suporte încă o operaţie, deşi acuză dureri şi a fost de trei ori internată de urgenţă în spital, de la începutul acestui an.

În prezent, Elizabeth Taylor îşi petrece majoritatea timpului într-un scaun cu rotile, după ce în ultimii 25 de ani a fost internată de mai mult de o sută de ori în spital, având o intervenţie chirurgicală la şold şi două intervenţii foarte riscante la spate. În 1997, actriţa a suferit un atac cerebral în urma unei operaţii de extirpare a unei tumori pe creier şi a fost chiar în moarte clinică, informează Express.co.uk, citat de Mediafax.

Cea mai mare problemă de sănătate cu care se confruntă în prezent legendara doamnă a filmului este scolioza, care-i provoacă dureri acute la spate. Doctorii au sfătuit-o să accepte o altă intervenţie la spate, dar o sursă apropiată actriţei a declarat, pentru Sunday Express, că aceasta este determinată să refuze o altă operaţie, deşi durerile sunt atât de mari încât abia îşi poate ţine capul ridicat.

"Îşi petrece ziua stând în scaunul cu rotile, cu capul sprijinit de umăr, aceasta fiind singura poziţie în care se simte confortabil. Probabil este un calvar pentru ea, dar cred că şi mai îngrozitor este să vadă iar sala de operaţii, lucru de care este mai îngrozită decât de orice altceva. Mi-a spus că nu crede că a-ţi duce zilele prin spaitale înseamnă viaţă, dar adevărul este că are nevoie urgentă de operaţie, pentru a scăpa de durerile la spate", a declarat persoana din anturajul actriţei.

Sursa a mai dezvăluit că actriţa se simte deprimată şi că a ales să-şi petreacă aniversarea celor 78 de ani singură, doar în compania personalului care se ocupă de casa sa de la Hollywood. "Nu a fost niciun fel de petrecere şi când am întrebat-o de ce, mi-a răspuns «Ce am de sărbătorit?». Este trist să o vezi aşa. E ca şi cum s-ar fi resemnat", a mai spus sursa.

Elizabeth Taylor a fost diagnosticată cu insuficienţă cardiacă congestivă în urmă cu cinci ani şi a suferit din cauza unor probleme medicale severe la spate. Starea de sănătate a lui Elizabeth Taylor a făcut obiectul a numeroase speculaţii în ultimii ani. Ea a fost operată de o tumoare pe creier în 1997 şi a trebuit să dezmintă, în 2006, speculaţiile potrivit cărora ar suferi de maladia Alzheimer.

Elizabeth Taylor a apărut ultima oară în public la începutul lunii septembrie 2009, la funeraliile lui Michael Jackson, unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, care a murit în iunie, la vârsta de 50 de ani, în urma unei supradoze de medicamente.

Elizabeth Taylor şi-a câştigat celebritatea la 12 ani, cu rolul din filmul "Vis de glorie" (1944). Recompensată cu două premii Oscar, pentru "Butterfield 8" (1960) şi "Cui îi e frică de Virginia Woolf?" (1966), Taylor a fost căsătorită de opt ori - de două ori cu actorul Richard Burton. Ultimul său mariaj, cu muncitorul în construcţii Larry Fortensky, a durat cinci ani şi s-a încheiat în 1996.

×
Subiecte în articol: magazin