13:40 • Palatul Parlamentului se va aproviziona cu energie din surse regenerabile, după ce conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat miercuri amplasarea unor panouri solare pe clădirea Casei Poporului, aleşii dorind să obţină fonduri europene pentru finanţarea proiectului în proporţie de 50%.
Palatul Parlamentului se va aproviziona cu energie din surse regenerabile, după ce conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat miercuri amplasarea unor panouri solare pe clădirea Casei Poporului, aleşii dorind să obţină fonduri europene pentru finanţarea proiectului în proporţie de 50%.
PROIECT. Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, Ioan Munteanu, a precizat că membrii conducerii acestui for au aprobat un proiect al lui Iulian Iancu, preşedintele comsiei de industrii şi servicii, care a propus ca o parte din consumul de energie al clădirii Parlamentului să fie acoperit din surse regenerabile: "Pe clădirea Palatului Parlamentului se vor amplasa mai multe panouri solare, termice, o instalaţie de trigenerare, adică aer condiţionat, apă caldă şi energie termică”. Potrivit secretarului Camerei, Iulian Iancu le-a făcut membrilor Biroului Permanent o prezentare scurtă asupra a a ceea ce înseamnă conceptul "clădire zero energie pentru clădirea Palatului Parlamentului", ideea fiind agreată de către Birou mai ales că proiectul va fi finanţat din fonduri europene. Proiectul lui Iancu vine în contextul în care, conform afirmaţiilor lui Ioan Munteanu, "statele membre UE şi-au propus ca, până în anul 2020, să se asigure un consum de 20 % din energie din surse regenerabile, iar România s-a angajat pentru aceeaşi perioada cu un procent 24 %".
FONDURI EUROPENE. Iulian Iancu susţine că proiectul său presupune schimbarea tuturor instalaţiilor şi a echipamentelor de iluminat din interior, dar şi a tuturor echipamentelor electronice: "Practic toate echipamentele electronice vor fi monitorizate şi controlate după un management inteligent al clădirii astfel încât odată încheiată activitatea ele să fie trecute în poziţia stand by sau închise. O primă estimare este că am reduce cu 60% consumul de energie numai dacă am schimba toate lămpile şi consumatorii electrici din interiorul clădirii.".Banii pentru investiţie vor fi din fonduri europene şi se va încerca atragerea şi a altor fonduri."Odată finalizat acest proiect, iniţiat în ideea de a nu folosi bani din bugetul camerei, mergem pe o colaborare directă cu instituţiile europene şi cu operatorii economici care activează şi sunt interesaţi în domeniu. Sunt speranţe să obţinem fonduri de la UE în procent de mai bine de 50% din contravaloarea acestui proiect. Ideea cheie este că o dată implementat la nivelul Parlamentului, practic printr-un proiect de lege să fie obligate toate instituţiile de stat să folosească în clădiri astfel de tehnologii şi echipamente", a explicat Iulian Iancu. Acesta a adăugat că valoarea exactă a proiectului va fi ştiută abia după realizarea studiului de prefezabilitate. "Noi suntem în faza ideii şi ne-am grăbit să o promovăm pentru că orice întârziere înseamnă în continuare o risipă", a încheiat Iancu.