Fantezia lui Milică

În urmă cu câţiva ani eram în mare prieteşug cu un imens ziarist de invetigaţii, pe care-l voi boteza aici, conjunctural, Milică. Făceam schimb de ponturi, turnam beri în noi de câteva ori pe săptămână.

De cele mai multe ori porneam de la o potenţială furăciune pusă la cale de vreun demnitar, pe care o întorceam pe toate feţele şi sfârşeam în crucea nopţii dându-ne la damele care petreceau paşnic pe lângă masa noastră sau povestind chestii porcoase. Era interesant să-l văd pe Milică trecând de la starea de jurnalist sobru (are o voce gravă şi se îmbracă la costum) la cea de saltimbanc, care face giumbuşlucuri ca să se bage-n seamă cu diverse dame.

Cinste
Îi dădusem, la un moment dat, nişte informaţii despre o reţea a teroriştilor kurzi din PKK, întinsă şi în România. Avusese succes cu ancheta pe care o publicase, aşa că s-a simţit dator să facă o cinste consistentă fiindcă încasase o primă destul de mare. Ne-am văzut pe la ora cinci după masă, într-o cârciumă de pe Lipscani. Am început să ne aperitivăm cu vodcă, pe care o alternam cu bere, pentru "stins instalaţia". Milică halucina, la un moment dat, că şi-a riscat viaţa publicând investigaţia respectivă şi se uita circumspect în jurul nostru, să vadă dacă a apărut cumva un comando kurd care avea misunea să-l lichideze. S-a relaxat relativ după ce a dat peste cap câteva pahare şi a început să zâmbească larg la femeile însoţite sau nu, din proximitatea noastră. S-a apucat să-mi facă tot felul de confesiuni cum că se culcă în acelaşi timp cu trei colege de redacţie, care nu ştiu una de alta.

Lapte
Mi-a mărturisit brusc că îşi doreşte să se culce cu o femeie care alăptează şi m-a întrebat dacă nu cunosc pe cineva cu copil mic. I-am sugerat în glumă să tocmească o doică, dar lucrurile erau să ia o întorsătură tragică atunci când a avut o tentativă să se ridice de pe scaun şi să întrebe aleator dacă a născut cineva de curând. L-am potolit cu greu, doar după ce i-am promis că o să mergem să căutăm curve cu lapte-n sân. Nu-mi venea să-l las singur în starea în care era, aşa că ne-am îmbarcat într-un taxi şi am plecat spre destinaţia Calea Plevnei, unde puteam găsi fete ieftine "la produs". Pe Plevnei, când a explicat cu poticneli ce vrea, paraşutele şi-au spus una alteia "haidi fă, d'aci că e nişte perverşi". Nici pe strada Ştefan Furtună, unde am ajuns pe jos, nu am avut succes. Era să mâncăm bătaie de la nişte peşti şi doar faptul că eram calm şi ceva mai treaz ne-a salvat, după ce am ameninţat cu numele unui poliţist care se ocupa de moravuri.

De la un non-stop, Milică şi-a mai luat o sticluţă cu vodcă şi şansele să se trezească s-au redus considerabil. Am oprit un taxi şi am plecat spre Mătăsari, unde amicul meu ştia că-s multe trotuariste şi credea că are şanse să-şi pună fantezia în aplicare. Am ajuns acolo şi, după vreo trei încercări, un ţigan burtos a spus că are o asemenea fată, cu copil mic, şi i-a propus lui Milică să intre într-un gang, unde s-ar fi aflat "minunea", "la cameră". Am încercat să-l conving să nu se ducă, proxenetul avea o mutră de vise rele, dar n-am reuşit. S-a dus în întuneric, de unde s-a întors intempestiv, ajutat de un şut în cur. Au apărut rapid, pe lângă omul cu care voia să facă afaceri alţi doi malaci, dintre care unul ne arăta, prietenos, un cuţit. Am plecat amâdoi în pas vioi, în direcţia Pro-teveului. Milică era mai uşor decât cu ceva timp înainte, rămăsese fără telefon şi fără suma mare de bani pe care o avea asupra lui. Deprimat, mi-a sugerat că ar fi cazul să îi mai iau ceva de băut la locanta de lângă Academia de Teatru şi Film, unde e deschis toată noaptea. I-am făcut pe voie şi i-am cumpărat mult rom, care acolo era destul de ieftin. Se întreba retoric dacă nu cumva domnii cu cuţitul erau ucigaşii kurzi a căror misiune era să-l omoare. Devenise şi puţin mistic, îşi făcea cruci şi îi mulţumea lui Dumnezeu că i-a salvat viaţa. Începuse să bolborosească lucruri fără sens şi voia să ceară azil politic în America. În final a adormit cu capul pe masă şi toate eforturile mele de a-l trezi şi a-l trimite acasă nu au dat nici un rezultat. S-a trezit pe la şapte de dimineaţă şi a fugit la budă, unde probabil a vomitat. S-a întors cu o faţă gălbuie şi, după cum mi-a zis, o durere cumplită de cap. Nu mai avea chef de vorbă şi avea o expresie de cuc lovit de trăznet. Am pornit încetişor spre staţia lui 311 de la Iancului. Când am trecut pe lângă un magazin care se deschidea devreme, mi-a spus: "Toma, mai poţi să-mi dai nişte bani? Vreau o sticlă de lapte, să mă dreg..."