Acţiunea este plasată in timpul celui de-al doilea război mondial, intriga reprezentănd-o capturarea de către nazişti a unui general american care deţine secretul misiunii finale a aliaţilor avănd ca scop Debarcarea in Normandia.
Acţiunea este plasată in timpul celui de-al doilea război mondial, intriga reprezentănd-o capturarea de către nazişti a unui general american care deţine secretul misiunii finale a aliaţilor avănd ca scop Debarcarea in Normandia. Din nefericire pentru ei, nemţii nu ştiu acest lucru, aşa că se mulţumesc să-l ţină prizonier intr-un castel păzit cu străşnicie de trupele SS. De teamă că sub tortură ar putea mărturisi tot ce ştie, aliaţii decid să trimită o escadrilă secretă care să-l recupereze. Comando-ul este condus de maiorul John Smith (Richard Burton), secondat de locotenentul Morris Schaefer (Clint Eastwood), şi operează pe baza celor mai neconvenţionale tehnici de spionaj. Impătimiţii de statistici au ajuns la concluzia că acesta este filmul in care Clint Eastwood consumă cele mai multe gloanţe şi doboară cei mai mulţi inamici. Pentru prestaţia din acest film, Eastwood a fost răsplătit cu 800.000 de dolari, sumă astronomică pentru anii â60. (Adriana V. Păduraru)
Acolo unde se avăntă vulturii - Film - Sămbătă 22:00 - TCM
Genialul Fellini - I Vitelloni
Franţa/Italia l 1953;
Cu: Alberto Sordi, Leopoldo Trieste,
Franco Interlenghi, Franco Interlenghi,
Franco Fabrizi Eleonora Ruffo, Riccardo Fellini, Claude Farell, Paola Borboni
Regia: Federico Fellini
O poveste despre cinci tineri
care visează mult, dar indrăznesc puţin, intărziind să se maturizeze. Locuiesc intr-un orăşel italian de la malul mării, pe care, din comoditate şi din teamă de necunoscut, nu vor să-l părăsească. In final, doar unul dintre ei, cel mai tănăr, va găsi curajul de a se desprinde şi de a pleca la Roma. Pe scurt, acesta ar fi subiectul. Cum a reuşit Fellini să-i confere aura nemuririi vedeţi marţi seară. (C.D.)
I vitelloni - Film - Marţi 20:00 - TVR CULTURAL
Aventură - Eroii lui Kelly
In timpul celui de-al doilea război mondial, un colonel german este capturat de americani, dar, inainte de a putea fi interogat, un atac aerian se abate asupra unităţii unde se află. Ex-locotenentul Kelly este cel care se ocupă de aflarea secretelor colonelului şi, după ce-l imbată, afla că el este capul unei misiuni secrete care transportă una din comorile germane (16 milioane de dolari in aur) la o bază din Franţa. Kelly este hotărăt să obţină aurul şi plănuieşte impreună cu căţiva soldaţi să pună măna pe comoara germană. (A.V.P.)
Eroii lui Kelly - Film- Duminică 22:00 - TCM
Taţi şi fii - Familia e importantă!
Familia este importantă la MGM joi seară, cănd, incepănd cu ora 21:30, va prezenta o selecţie de filme in care protagoniştii sun taţii şi fiii lor. Pelicula care deschide seria este "Amintiri despre mine", film ce-i are in distribuţie pe Billy Crystal şi pe Alan King. Urmează un film de introspecţie, care prezintă viaţa intimă a membrilor unei familii in lupta lor continuă de a se inţelege unul pe celălalt, pe măsură ce distanţa intervine tot mai mult intre ei - "Vieţi distruse" (Juliette Lewis, Noah Wyle şi Jennifer Jason Leigh). In "Harry şi fiul", Paul Newman interpretează rolul unui tată văduv şi proaspăt şomer, care incearcă să-şi salveze relaţia cu fiul său. (A.V.P.)
Taţi şi fii - Special - Joi 21:30 - MGM