Colonelul Moe Davis, fost procuror-şef la Guantanamo Bay, care şi-a prezentat demisia în urmă cu cinci luni din cauza ingerinţelor politice, intenţionează să se retragă din armata americană.
Colonelul Moe Davis, fost procuror-şef la Guantanamo Bay, care şi-a prezentat demisia în urmă cu cinci luni din cauza ingerinţelor politice, intenţionează să se retragă din armata americană.
MOTIVE. Colonelul Moe Davis a înaintat actele de retragere din armată săptămâna trecută, după criticile publice faţă de sistemul judiciar de la Guantanamo şi din motive personale. "Cred că ultima mea zi în uniformă va fi în iulie", a spus Davis, care a lucrat atât ca procuror militar, cât şi ca avocat al apărării. În calitatea de procuror-şef la Guantanamo, Davis a lăudat sistemul judiciar creat de administraţia George W. Bush pentru judecarea suspecţilor de terorism. Şi-a prezentat însă demisia în octombrie 2007, acuzând oficiali de la Pentagon că exercită presiuni asupra tribunalelor militare şi că au aprobat folosirea torturii. "În urmă cu un an eram considerat o marionetă a administraţiei Bush, un ticălos neonazist. Acum oamenii care mă urau cred că sunt un erou. Iar oamenii care mă iubeau atunci cred că sunt un ticălos. Totdeauna m-am considerat o persoană care stă pe mijlocul drumului. Dar pe mijloc eşti lovit de vehiculele care circulă din ambele direcţii", spune Davis, în prezent angajat al sistemului judicar al Forţelor Aeriene. În vârstă de 49 de ani, fostul procuror a acceptat să depună mărturie în procesul intentat gărzii de corp a lui Osama ben Laden, Salim Ahmed Hamdan. Armata americană i-a interzis lui Davis să depună mărturie în faţa membrilor Congresului despre sistemul judiciar de la Guantanamo. Departamentul Apărării a anunţat că intenţionează să judece 80 dintre cei 280 de suspecţi de la Guantanamo Bay, însă la şase ani de la înfiinţarea penitenciarului militar doar 14 suspecţi au fost puşi oficial sub acuzare. Davis este convins că toţi cei puşi sub acuzare într-adevăr sunt vinovaţi.