x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun GADGET ŞI PRÈT-À-PORTÈR - Laptopul îl face pe om

GADGET ŞI PRÈT-À-PORTÈR - Laptopul îl face pe om

de Eliza Dumitrescu    |    08 Noi 2008   •   00:00

Lansarea noului laptop de la HP, Pavilion, a fost făcută cu strălucirea unei lansări de modă.



A avut toate ingredientele: podium, modele, jazz, reflectoare, două ecrane mari. Gadgeturile de ultimă oră au fost introduse pe scenă în pas de modă. Actori conduşi de regizo­rul Adi Horobeţ au creat momente artistice care au transpus situaţii din viaţa de zi cu zi în care HP Pavilion a fost integrat ca un accesoriu indispensabil.

Cum nimic nu este atât de per­­sonal ca o haină sau un accesoriu, conceptul a fost văzut ca fiind cel mai potrivit pentru o campanie numită "Computerul e din nou personal". Catwalk-ul a fost doar primul pas al campaniei, lansată în premieră la 30 octombrie, în fa­ţa jurnaliştilor.

Urmează lansarea pentru public, la 24 no­iem­brie, la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde va avea loc concertul trupei De Phazz.

Campania va continua cu o a tre­ia etapă, o caravană prin mai multe oraşe din ţară. Designerii evenimentului sunt agenţiile Publicis şi Publicis Events.

×
Subiecte în articol: sufletul comertului