x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Glenn Close, "secvenţiată" în numele ştiinţei

Glenn Close, "secvenţiată" în numele ştiinţei

12 Mar 2010   •   00:00
Glenn Close, "secvenţiată" în numele ştiinţei

Actriţa americană s-a alăturat arhiepiscopului Desmond Tutu şi pionierului secvenţierii genomice Craig Venter pe lista restrânsă a celebrităţilor care au acceptat ca genomul lor să fie secvenţiat în numele ştiinţei. Glenn Close a declarat că "oferta primită a fost mult prea bună pentru a fi neglijată".



"Pentru mine, orice lucru care conduce la progresul ştiinţei merită efortul. A fost destul de intens mediatizat faptul că în familia mea există antecedente în ceea ce priveşte bolile mintale", a declarat actriţa americană.

Glenn Close, în a cărei familie există membri care suferă de sindromul bipolar şi de schizofrenie, este fondatoarea organizaţiei non-profit BringChange2Mind, care contribuie la informarea publicului larg despre maladiile mintale, relatează Reuters, citată de Mediafax.

Noile tehnologii de secvenţiere a genomului, precum cea folosită de compania Illumina din San Diego, care a secvenţiat genomul actriţei Glenn Close, şi-au redus considerabil costurile de realizare. Secvenţierea totală a genomului uman permite obţinerea unei reţete genetice care defineşte fiecare individ.

Dacă la începutul cercetărilor din acest domeniu, secvenţierea primului genom uman a costat 3 milioane de dolari şi a avut nevoie de peste un deceniu pentru a fi realizată, compania Illumina cere în prezent suma de 48.000 de dolari pentru o secvenţiere genetică, precum cea făcută de Glenn Close. Reprezentanţii acestei companii nu au precizat dacă i-au cerut actriţei americane să plătească această sumă.

Oamenii de ştiinţă consideră că noile tehnologii vor reduce şi mai mult preţul acestei proceduri, care va ajunge în cel mult cinci ani la tariful de 1.000 de dolari, o sumă mai mică decât preţul actual pe care un pacient trebuie să îl plătească pentru a realiza o radiografie avansată, numită imagistică computerizată.

Specialiştii speră ca prin alcătuirea întregii hărţi genetice a ADN-ului unei persoane să identifice cauzele genetice ale maladiilor obişnuite sau riscul acelei persoane de a suferi de o anumită maladie genetică. În opinia specialiştilor, această practică va deveni în viitor o procedură de rutină în lumea medicală.

Actriţa americană Glenn Close a declarat că va discuta cu un specialist în genetică pe parcursul lunilor viitoare pentru a analiza împreună rezultatele acestor analize. Dacă va exista vreun element în genomul ei care va prezenta vreun interes ştiinţific, actriţa a promis că îl va face public.

Glenn Close şi-a început cariera cinematografică jucând în filmul "Lumea lui Garp", o adaptare după romanul lui John Irving, lansată în 1981, după care a realizat roluri memorabile în filme precum "Atracţie Fatală" (1987), alături de Michael Douglas, "Legături periculoase" (1988) şi "Misterul familiei Von Bulow" (1990).

După succesul repurtat cu "101 Dalmaţieni", în care a interpretat rolul Cruellei De Vil, Glenn Close a apărut cu precădere în diferite seriale de televiziune poliţiste sau cu tematică judiciară: "The Shield - Lege şi fărădelege" şi "Damages", care i-a adus un premiu Emmy în vara lui 2008.

×
Subiecte în articol: magazin