Am trait ca inima cit un purice toate lunile premergatoare alegerilor incercnd sa lamuresc pe cei din jur de ce Obama e mai bun. Vecinii mei si-au pus in fata caselor pancarte cu «McCain – Palin» cu o luna inainte de alegeri. Timida din fire, nu am avut curajul sa pun una cu «Obama-Biden».
Din nefericire lumea in care traiesc e xenofoba si isi vede numai propriul interes. Vorbesc despre romani. Stiu, cazul lui S., rasist si complet rupt de realiate. Sau cazul lui L., cea bolnava de cancer, total incapabila de a vedea dincolo de propria experienta, aceea de a fi fost data afara dintr-o scoala de catre un director negru. Sau cazul lui R. C. care lucrind intr-o firma plina de mormoni conservatori si-a insusit felul lor de a gindi. Sau cazul lui A. care in dorinta de a isi sterge radacinile romanesti nu vorbeste limba romana in public, chiar cind e numai intre romani, uitind ca accentul o tradeaza drept est europeana, iar republicanii nu ii accepta numai pe negri ci au ce au si cu strainii. Unii din cauza dezinformarii, altii din prea mult snobism, simtindu-se amenintati, de parca ei la rindul lor nu si-ar avea origine in cine stie ce colt indepartat de lume.
Au fost altii care au proliferat pe bloguri tot felul de amenintari ca vine Obama Comunistul/Teroristul/Vinatorul de Putere care le va lua banii si ii va da negrilor care stau pe ajutor de somaj si se drogheaza, va legaliza avorturile si ii va cununa pe homosexuali. Ca si cum cineva ar putea sta pe somaj in aceasta tara la infinit! Caci ce poate fi mai comunist decit asigurare medicala pentru toata lumea? Ce conteaza bilionele de dolari cheltuite intr-un razboi in care nu aveam ce cauta in primul rind? Sau bilioanele profit (unele de marimea GDP-ului unor tari mici) realizate de marile companii petroliere?
Ce mai, Obama in acceptiunea acestora insemna sfirsitul lumii. Oameni obtuzi care nu vad dincolo de propriul stomac si cont bancar, care habar nu au ce se intimpla in lume si carora nu le pasa ce lasa in urma lor generatiilor viitoare. Oameni care iti baga religia lor pe git ca pe-un certificat de buna purtare cind in fapt sint repetenti la capitolul umanism si compasiune. M-am simtit anormala intre acesti oameni, anihilata de felul in care priveau lumea de sus, cu aroganta, de comicaria ieftina, de argumentele de doi bani.
Sint fericita ca a iesit Obama, sint fericita ca America si-a revenit din amnezia ultimilor 8 ani. SInt fericita ca mai avem inca oameni care judeca in tara asta, sint fericita ca am demonstrat lumii ca America e intr-adevar tara tuturor posibilitatilor. Nu de putine ori in ultimii 8 ani am regretat faptul de a fi emigrat in aceasta tara. Nu de putine ori am zis ca daca republicanii cistiga acum plec din America. Alaturi de mine au spus asta multi alti oameni, scriitori, artisti emigranti. Imi amintesc numai de interviul lui Isabel Allende in Financial Times in care a declarat acelasi lucru iar reporterul a trebuit sa schimbe subiectul pentru a o intrerupe din peroratia importiva guvernului Bush si al republicanilor.
Intr-adevar drumul care urmeaza e lung si greu, insa am toata increderea ca Obama si guvernul lui stiu ce au de facut. Discursul lui de azi noapte a fost umil si foarte emotionant.
Am vazut studenti care au donat din putinul lor campaniei lui obama, care au lucrat ca voluntari pentru campania lui. Hillary insasi a venit in astfel de centre instruind oamenii cum sa sune, cum sa mearga din usa in usa, cum sa raspunda la intrebari. Cum sa transmita cuvintul norocos, aducator de victorie : « Gobama » (Go-Obama !)
De la Kennedy incoace n-am mai avut astfel de conducator. Romanii de care spuneam deja au inceput cu mutrele: ca pentru ei e déjà vu. Nu tot la fel s-au agitat masele pentru Constantinescu in '96 si ce a facut? Mai nimic. Nu tot asa au iesit in piata cind a fost ales Basescu si de asemeni e contestat vehement? La fel o sa fie si acum: ne imbatam cu apa rece. Ba chiar mai mult, unii au amenintat ca isi comanda eticheta colanta sa o lipesaca pe masina: "V-am avertizat! Am votat cu McCain".
Am replicat: Sa nu fiti surprinsi daca veti fi batuti cu oua!
Adriana Popescu - Pittsburgh Pennsylvania
Citește pe Antena3.ro