Guvernul spaniol a anunţat, luni, un moratoriu de doi ani care va permite şomerilor cu credite ipotecare să plătească doar jumătate din rata lunară, pentru a diminua impactul creşterii şomajului, al crizei imobiliare şi al încetinirii avansului economic.
"Va fi un moratoriu temporar şi parţial în privinţa ipotecilor", a declarat premierul spaniol, Jose Luis Rodriguez Zapatero. Totodată, el a precizat că guvernul va accelera returnări de taxe pentru debitorii ipotecari şi subvenţii pentru angajatori în valoare de două miliarde de euro.
De moratoriul creditelor ipotecare ar putea beneficia până la 500.000 de familii, cu credite maxime de 170.000 de euro, a adăugat Zapatero.
Şomajul în Spania a ajuns la un nivel record de 11,3% în trimestrul al treilea şi a urcat de la 800.000 la 2,6 milioane de persoane în ultimele 12 luni.
Statul va garanta plăţile amânate ca urmare a moratoriului, a precizat oficialul spaniol.
Banca spaniolă Sabadell a avertizat, la sfârşitul săptămânii trecute, că împrumuturile neperformante ar putea urca la 9%, faţă de 2,4% în prezent.
Zapatero a anunţat şi un program cu fonduri de 170 milioane de euro pentru a stimula angajările în economia spaniolă.
Măsurile adoptate, până în prezent, de guvern pentru combaterea crizei includ 38 miliarde de euro pentru subvenţii fiscale, înfiinţarea unui fond de 50 miliarde de euro pentru achiziţia de active bancare şi garanţii pentru creditarea interbancară în valoare de 100 miliarde de euro.
Chiar dacă sectorul bancar din Spania a rezistat bine crizei financiare, companiile şi populaţia au un grad de îndatoarre ridicat, iar economiştii consideră că deficitul de cont curent de 10% din Produsul Intern Brut nu este sustenabil.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro