Mişcarea islamistă Hamas a propus un armistiţiu de un an cu Israelul, în schimbul retragerii trupelor israeliene din Fâşia Gaza şi a ridicării blocadei impuse enclavei palestiniane, relatează AFP, citată de Mediafax.
Anunţul a fost făcut de un lider politic al Hamas, Mussa Abu Marzuk, şi ulterior confirmat de un diplomat occidental de rang înalt. Abu Marzuk, stabilit la Damasc, a declarat că mişcarea a propus încetarea focului în cadrul unei întâlniri la Cairo cu autorităţile egiptene, care joacă rol de intermediar între Hamas şi Israel. "Acestea sunt aprecierile pe care mişcarea le-a făcut referitor la iniţiativa egipteană. Este ceea ce am propus noi", a precizat acesta, adăugând că Hamas aşteaptă un răspuns din partea Israelului. Miercuri, în urma unei întâlniri cu şeful serviciilor secrete egiptene, Omar Suleiman, personaj-cheie în contactele indirecte dintre Israel şi Hamas, un oficial al mişcării islamiste a declarat că Hamas a acceptat "în linii mari" planul egiptean de încetare a focului, fără a-l aproba în totalitate. Un diplomat occidental care a urmărit eforturile depuse de Egipt pentru a obţine un armistiţiu a confirmat această propunere din partea Hamas, precizând că statul evreu şi-a exprimat rezervele în acest sens.
Israelul speră în încheierea 'apropiată' a războiului lansat de trupele sale în urmă cu trei săptămâni în Fâşia Gaza împotriva mişcării islamiste Hamas, a declarat purtătorul de cuvânt al premierului israelian Ehud Olmert. 'Sper că vom ajunge la finalul războiului', a afirmat Mark Regev. 'Evident, aceasta nu depinde decât de noi', a adăugat el, referindu-se la gruparea Hamas, împotriva căreia Israelul a lansat o ofensivă în Fâşia Gaza la 27 decembrie 2008. 'Există o amplă activitate diplomatică, aşa cum indică noua vizită efectuată la Cairo de Amos Gilad (care negociază un armistiţiu pentru israelieni) şi cea efectuată la Washington de ministrul de externe israelian Tzipi Livni', a adăugat purtătorul de cuvânt, subliniind că în acelaşi timp continuă presiunea militară. Purtătorul de cuvânt a premierului Olmert a reafirmat că Israelul a stabilit ca obiectiv să se 'ajungă la un calm stabil şi durabil, care va pune capăt tirurilor cu rachete din Fâşia Gaza şi altor acte de violenţă' din partea palestinienilor. (V.A.)
Citește pe Antena3.ro