x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun În zece ani, un poliţist şi-a arestat 48 de rude

În zece ani, un poliţist şi-a arestat 48 de rude

12 Noi 2008   •   00:00

Laobulaluo, un poliţist şef dintr-o regiune din China a arestat 48 de rude, printre care fraţi, veri şi membri ai familiei soţiei pentru diferite infracţiuni, scrie presa locală.



Laobulaluo, poliţist în Heizhugou, din provincia Sichuan, şi-a băgat rudele la închisoare, le-a trimis la reeducare prin muncă sau le-a pedepsit în alte feluri. De-a lungul unei cariere de 10 ani, el personal şi-a arestat un frate şi doi veri când a aflat că au bătut câţiva profesori după s-au îmbătat. Alţi membri ai familiei au fost arestaţi pentru că au furat poşeta unei femei. Simţul datoriei i-a adus şi probleme, rudele fiind extrem de supărate, unele dintre ele trecând şi la acţiune: i-au ameninţat părinţii sau i-au mutilat animalele de curte.
Agerpres

×
Subiecte în articol: lumea