x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Fun Început în forţă la Leo Burnett

Început în forţă la Leo Burnett

de Eliza Dumitrescu Publicat la 19 Ian 2008 00:00 Modificat la 19 Ian 2008 00:00
Început în forţă la Leo Burnett

Anul 2008 a început cu o mulţime de schimbări la Leo Burnett. La 9 ianuarie, anunţau câştigarea clientului GE Money, divizie internaţională de servicii fiananciare a General Electric.

Prezenţă dinamică


Anul 2008 a început cu o mulţime de schimbări la Leo Burnett. La 9 ianuarie, anunţau câştigarea clientului GE Money, divizie internaţională de servicii fiananciare a General Electric. La 14 ianuarie este anunţată oficial intrarea în echipa Leo a lui Adrian Preda, venit de la Graffiti BBDO pentru a ocupa la Leo  poziţia de Co-creative Director al agenţiei. Lucrurile nu s-au oprit aici, pentru că la 16 ianuarie Leo loveşte din nou, anunţând adăugare la portofoliul agenţiei a brandului Petrom. Clientul a fost câştigat în urma unei licitaţii la care au mai participat patru agenţii, declară Roxana Dumitru (foto), Managing Director la Leo Burnett.

 

Continuare. Seria de noutăţi Leo a continuat însă şi la 17 ianuarie, când Leo a anunţat redobândirea în portofoliu a unui fost client apetisant şi ofertant, brandul Elite dar şi venirea Bergenbier din proprie iniţiativă. Tot la 17 ianuarie, presa a fost primită la agenţie acasă pentru un bilanţ şi un exerciţiu de anticipare a ceea ce va fi agenţia în 2008.

×
Subiecte în articol: sufletul comertului