Patriarhia rusă a confirmat că preşedintele moldovean va fi premiat de Aleksei al II-lea , în 21 ianuarie, la Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, pentru merite deosebite în consolidarea unităţii dintre popoarele ortodoxe. Conform DECA-press, vizita lui Voronin în Rusia nu va aduce nimic spectaculos. „Probabil că va fi decorat cu o stea cu capul lui Lenin, că aşa se obişnuieşte pe la Moscova”, a declarat în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, ÎPS Petru, Mitropolit al Moldovei.
Patriarhia rusă a confirmat că preşedintele moldovean va fi premiat de Aleksei al II-lea , în 21 ianuarie, la Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, pentru merite deosebite în consolidarea unităţii dintre popoarele ortodoxe. Conform DECA-press, vizita lui Voronin în Rusia nu va aduce nimic spectaculos. „Probabil că va fi decorat cu o stea cu capul lui Lenin, că aşa se obişnuieşte pe la Moscova”, a declarat în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, ÎPS Petru, Mitropolit al Moldovei.
NECREDINCIOS. Ironia este că Vladimir Voronin va primi un premiu pentru o cauză pe care tocmai el o prigoneşte. Mitropolia Basarabiei a comentat în termeni duri acţiunea lui Alexei al II-lea, prin vocea lui ÎPS Petru, în condiţiile în care şeful statului moldovean a dat tonul la prigonirea preoţilor ortodoxi din această ţară: „Eu pot spune că omul acesta, Voronin, probabil că nu gândeşte. Dacă el lucrează cu Patriarhia Moscovei, era de aşteptat să fie premiat, chiar şi cu o medalie. Poate îi vor da una cu chipul lui Lenin. Acolo, în Petriarhia Moscovei, Lenin este foarte apreciat. Ei se cred în vechiul imperiu. Voronin nu ştie ce înseamnă ortodoxia. La un momentadat şi Diavolul face valuri, dar asta nu înseamnă că el crede în Dumnezeu”! În cadrul aceleiaşi vizite, Voronin se va întâlni o doua zi cu omologul său rus, Vladimir Putin, întâlnire în cadrul căreia, presupune presa rusă, ar putea fi făcut public aşa-numitul "plan secret Putin-Voronin" de reglementare a conflictului transnistrean. Politicienii şi analiştii de la Chişinău nu prea ştiu la ce să se aştepte de la vizita şefului statului la Moscova. Voronin "nu prea are ce scoate din mânecă - poate doar nişte cărţi arhicunoscute, din dosarul federalizării Republicii Moldova", apreciază analistul politic Gheorghe Cojocaru, care crede mai degrabă că Rusia este interesată de problema succesorului lui Voronin, care îşi încheie mandatul în 2009. "Problema succesorului lui Voronin este cea asupra căreia se va focaliza interesul imediat şi de perspectivă al Moscovei. Dacă va avea loc, întâlnirea de la Kremlin îi va servi lui Putin drept ocazie de a vedea în ce formă se află astăzi liderul de la Chişinău. Iar lui Voronin - de a se afişa din nou drept favoritul Moscovei, chiar dacă va trebui să trişeze", a spus el.
IDEI VAGI. Directorul de programe al Institutului de Politici Publice, Oazu Nantoi, crede că singurele rezultate ale acestei întâlniri vor fi nişte "declaraţii vagi, încurajatoare" care vor alimenta o vreme presa oficială de la Chişinău în încercarea de a-l prezenta pe Voronin ca pe "unificatorul dârz al ţării".Comentatorul politic Nicolae Negru scrie în Jurnalului de Chişinău că Rusia nu pare să se grăbească să reacţioneze la noile "stratageme" pe care Voronin le "coordonează" cu Occidentul. "Moscova nu zice nici da, nici ba, privind cu ironie la gesturile febrile ale lui Voronin, la linguşeala lui, aşteptând ceva mai mult decât simple declaraţii de dragoste şi loialitate, cerând fapte care să demonstreze că Moldova revine definitiv sub poala Rusiei", afirmă comentatorul. Pe de altă parte, cotidianul de limbă rusă editat de Chişinău Kommersant Plus scrie vineri Voronin încearcă o apropiere de Putin prin intermediul Patriarhului Aleksei al II-lea, după ce vizitele sale la Viena şi Bruxelles s-au soldat cu un eşec total. Publicaţia îşi exprimă îndoiala că la Voronin va fi discuta la Moscova despre Transnistria, din moment ce a fost invitat de Patriarh. "Ştiind că Vladimir Putin ţine cont de opinia lui Aleksei al II-lea, este clară poziţia lui Voronin. Susţinând biserica rusă în lupta contra României speră să obţină nu numai laurii apărătorului bisericii ortodoxe ruse peste graniţe, ci cu ajutorul patriarhului să-şi normalizeze relaţiile cu Kremlinul. Dacă nici de data această nu va reuşi, ce va mai face Voronin?", se întreabă autorul articolului din publicaţia citată.
TIPIC COMUNIST. Preşedinte al Partidului Social-Democrat, Dumitru Braghiş, subliniază lipsa de transparenţă a preşedinţiei moldovene cu privire la această vizită. "Ca de obicei, asistăm la nişte acţiuni tipice partidului de guvernământ, când nimeni nu ştie nimic nici înainte, nici după vizită. De aceea, cred că ar fi absolut incorect să încerc să prezic ce e cu această vizită, a comentat el. "Întotdeauna când Voronin pleacă la Moscova, apar discuţii cu o intensitate mai mare sau mai mică în jurul ideii că, uite, se va întâmpla ceva în chestiunea transnistreană", subliniază ăreşedinte al Partidului Liberal-Democrat, Vlad Filat. "E o constatare tristă că o problemă de interes naţional este discutată pe sub masă, fiind lipsită în totalitate de transparenţă. Nici de această dată nu ştim cu cine urmează să se întâlnească, ce urmează să discute dl Voronin, aşa că nu voi face presupuneri", a adăugat el. Prim-vicepreşedintele Alianţei "Moldova Noastră", Veaceslav Untilă este de părere că Voronin încearcă încă o dată să îşi demonstreze loialitatea faţă de Kremlin, dar nu crede că se va discuta despre Transnistria pentru că Rusia este în perioadă electorală. " Putem doar presupune despre ce se va discuta, deoarece agenda de lucru a lui Voronin, în asemenea cazuri, este ţinută în mare taină. Voronin va încerca, pentru a câta oară, să-şi demonstreze loialitatea faţă de Kremlin, dar e greu de crezut că partea rusească va accepta să discute o asemenea problemă importantă, cum este diferendul transnistrean, chiar dacă preşedintele ar fi dispus să facă anumite concesii. Să nu uităm că în Rusia va demara în curând campania electorală prezidenţială şi nimeni nu va risca să discute asemenea chestiuni acum", a declarat el.