x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Info

Info

de Jurnalul National    |    11 Mar 2008   •   00:00

Învăţăcel - A descoperit alfabetului la 101 ani

La vârsta de 101 ani, brazilianul Sebastiao Oliveira va primi într-un orăşel din statul Parana (sud) un certificat de alfabetizare, relatează Rompres. În cursul ultimelor luni, Sebastiao a parcurs zilnic cei 800 de metri care despart locuinţa sa de şcoala municipală din Ampere pentru a asista la cursurile pentru adulţi împreună cu alţi elevi cu vârsta medie de 20 de ani. El intenţionează acum să înceapă şcoala primară. Bătrânelul este foarte bucuros că de-acum se poate descurca la cumpărături.

 

Dramatizare - Monoloagele... tutunului

Peste o sută din barurile oraşului Minnesota s-au transformat în teatre, pentru a scăpa astfel de interzicerea fumatului în locurile publice, informează Daily Telegraph. Cum legea spune că un actor poate să fumeze pe scenă, dacă aşa cere piesa, proprietarii au şi găsit o metodă de a profita de ea. Astfel, fumătorii care intră în respectivele baruri primesc o insignă pe care scrie “Joc teatru”, iar una dintre “piese” se numeşte...

 

Monoloagele tutunului - Artă Costum din monede ungureşti

Artistul ungar Tibor Gaal (aka T-Boy) îşi expune în Piaţa Eroilor din Budapesta originalul său costum realizat din monede. Ideea i-a venit în momentul în care Banca Naţională din Ungaria a retras de pe piaţă la 29 februarie a.c. monedele de unu şi doi forinţi. Cu ajutorul sponsorului (o firmă de adezivi), Gaal şi-a pus în practică năstruşnica idee.

 

Sondaj - Mic dejun la pat cu Johnny Depp

Actorul american Johnny Depp s-a situat pe primul loc într-un top al vedetelor cu care femeile şi-ar dori să ia micul dejun în pat, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de un lanţ hotelier din Marea Britanie, informează Rompres. Fotbalistul britanic David Beckham a fost a doua alegere în rândul femeilor, acesta fiind urmat de actorii George Clooney şi Brad Pitt şi de prezentatorul de televiziune britanic Dermot O’Leary. De asemenea, Kelly Brook, starul serialului tv “Smallville”, s-a situat pe primul loc în preferinţele bărbaţilor.

Ea a fost urmată în clasament de prezentatoarea tv Denise Van Outen, cântăreaţa australiană Kylie Minogue şi actriţele Jennifer Aniston, Kate Beckinsale, Kate Winslet, Catherine Zeta Jones, Cameron Diaz.

 

India - Frankenstein, ministru!

La sfârşitul săptămânii trecute, Frankenstein şi Hitler şi-au reînnoit mandatele de parlamentar în micul stat tribal Meghalaya din India, informează Rompres. Este vorba, mai exact, despre Adolf Lu Hitler Marak şi de Frankenstein Momin, căruia consătenii i-au încredinţat educaţia copiilor lor în calitate de ministru al Învăţământului. Cei doi au avut rivali pe măsură: Morning Star, Moonlight, Darling, Britainwar, Bombersingh şi chiar Ulise. Acesta din urmă a avut susţinători pe cinste: cele patru surori ale sale, England, Switzerland, New Zealand şi Finland.

 

Nottingham - Număr-record de bărbaţi în izmene

Peste 1.000 de voluntari din Nottingham s-au îmbrăcat în Robin Hood pentru a intra astfel în Cartea Recordurilor. Dacă la precedenta încercare s-au strâns 607... bărbaţi în izmene, de data aceasta, nu mai puţin de 1.119 Robini au participat la întrunirea organizată de Dave Green. Acest lucru chiar l-a luat prin surprindere pe organizator. “Una e să ştii că lumea e de acord cu tine şi alta să vezi că oamenii îşi dau interesul, mai ales că mulţi dintre noi suntem caraghioşi în aceste costume şi se vor face glume pe seama noastră”, a adăugat Green.

 

Rolling Stones - Keith Richards, plictisit de Biblie

Legendarul chitarist al trupei Rolling Stones, Keith Richards, a declarat că a început să citească Biblia, însă a găsit-o foarte plictisitoare. Se pare că evenimentele care l-au adus foarte aproape de moarte, inclusiv căzătura dintr-un cocotier, l-au determinat pe chitarist să înceapă să citească Biblia. Însă a renunţat, după ce a ajuns la concluzia că este plictisitoare. “Aş vrea să ştiu de ce unii consideră Cartea Sfântă fascinantă”, a declarat Richards.

×
Subiecte în articol: magazin