x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Info

Info

13 Aug 2008   •   00:00

13 august 2008



Nou de la Brandient
Agenţia de branding Brandient, lansează în lumea suprapopulată a mărcilor bancare un brandul Verida Credit, produs al unei noi firme pe piaţa creditelor ipotecare. Verida Credit este fondată de ABN Amro şi CITI şi va fi promovată prin intermediul unor valori ca transparenţa, originalitatea şi onestitatea. Brandient a lucrat pentru Verida strategia de brand, identitatea verbală şi vizuală, precum şi întregul sistem grafic de suport, de la designul materialelor corporatiste şi de marketing şi până la designul punctului de vânzare, în perioada februarie-august 2008.

Koleos anunţat de HyperActive
HyperActive, o agenţie interactivă full service înfiinţată în februarie anul acesta se ocupă de campania de pre-lansare a primului Crossover Renault în România. Campania este susţinută de site-ul  www.AventuraKoleos4x4.ro, unde vizitatorii se pot înscrie în competiţia care are ca miză un premiu cosntând în 4X4 bilete la Salonul Auto de la Paris din octombrie 2008.
Concursurile desfăşurate pe site-ul oficial www.AventuraKoleos4x4.ro vor fi susţinute de o campanie online de bannere şi de Google Adwords. Din portofoliul tinerei agenţii fac parte mărci precum Hotnews, Cosmopolis, Ciel! România, Farmaciile Dona sau Depozitul de Papetărie.

Atelierele Adfel
Coca-Cola Zero supervizează un atelier de creativitate publicitară la care tinerii interesaţi de crearea integrală a unei campanii se pot înscrie până la 17 august, la contact@IQads.ro . Este vorba despre atelierele Adfel, un program de traininguri şi workshopuri în cadrul cărora participanţii vor putea interacţiona cu specialişti în marketing şi publicitate.  Sub conceptul "Eşti fresh şi îţi faci şi portofoliu", în perioada 22-29 august, cei 25 de participanţi, grupaţi în 5 echipe, vor fi antrenaţi ca în 7 zile să finalizeze o campanie. Participanţii vor primi brief-ul de campanie de la Sonia Micu, Junior Brand Manager, Coca-Cola Light & Coca-Cola Zero. Asistenţa în elaborarea strategiei le va fi oferită de către Bogdana Butnar, Senior Strategic Planner la McCann Erickson. Publicul Festivalului Adfel va vota echipa câştigătoare.

Nou pe media
Boom aduce, în premieră europeană, Ginx TV - primul canal internaţional axat pe cultura jocurilor video. Ginx TV emite 24 de ore pe zi şi va difuza programe proprii originale, destinate atât jucătorilor ocazionali, cât şi împătimiţilor de jocuri video.
"La nivel mondial, industria jocurilor video a depăşit la sfârşitul anului 2007 industria muzicală, datorită spiritului său inovativ şi adaptabilităţii. Această evoluţie confirmă o schimbare de preferinţe şi în gusturile a mare parte dintre consumatorii de televiziune, iar noi ne dorim să fim primii care ţin seama de acest lucru”, a declarat Irina Cluve, Director de Marketing Boom.

×
Subiecte în articol: sufletul comertului