x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Info

Info

31 Aug 2007   •   00:00

O pradă mortală. Valuri de 12 metri, un frig cumplit, recipiente de 300 kg pentru pescuit crabi, un procent de accidentări de aproape 100%, dar şi şansa de a căştiga destui bani pentru a intreţine o familie un an, după doar căteva luni de muncă. Aflaţi mai multe despre una dintre cele mai periculoase meserii din lume, pescarii de crab din Alaska. (A.V.P.)

HAWAII SUPERFERRY. Destinat să creeze noi rute de legătură intre insulele hawaiiene, impresionantul feribot "Hawaii Superferry" reprezintă combinaţia intre inovaţie, stabilitate şi viteză. Se va transforma oare acest proiect ambiţios intr-un feribot funcţional? Toate acestea le vom afla in documentarul "Megastructuri: Hawaii Superferry", difuzat duminică, 2 septembrie, pe National Geographic Channel, de la ora 21:00. (Raluca Grinţescu)

Brigada de Moravuri. Acest serial prezintă anchetele şi cazurile văzute prin ochii detectivilor specializaţi ai Brigăzii de Moravuri, care nu divulgă prea multe despre dedesubturile intunecate ale oraşului. Aceşti detectivi apelează la cele mai recente tehnologii poliţieneşti pentru a aborda cazuri in care este vorba despre comerţul sexual al oraşului, verificarea paşapoartelor şi actelor "fetelor din vitrine", gangsterii ruşi care ţin tinere prostituate prizoniere in acest oraş, anchete despre potenţiali violatori in serie şi atacuri sexuale comise de clienţii fetelor. (A.V.P.)

×
Subiecte în articol: documentar