x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Info Sufl. Comerţului 26 mai 2007

Info Sufl. Comerţului 26 mai 2007

de Eliza Dumitrescu    |    26 Mai 2007   •   00:00
Info Sufl. Comerţului 26 mai 2007

SĂNĂTATE - CAMPANIE DE INFORMARE

Sub sloganul "Află de C", agenţia HNC - The Advertising Supermarket desfăşoară pănă la sfărşitul acestui an, prima campanie de informare, educare şi prevenţie impotriva infestării cu virusul Hepatitei C. Campania are o componentă tv, spoturi difuzate pe Antena 3, Realitatea Tv, TVR 2, Discovery Channel, National Geographic şi ProCinema şi o componentă pe internet. HNC - The Advertising Supermarket este cea mai mare agenţie independentă specializată pe comunicarea

medicală din Romănia.

Â

Â

ETAPĂ - TINERI LA OLIMPIADĂ

Olimpiadele Comunicării continuă cu noi evenimente. Luni şi marţi, (28-29 mai) participanţii cu lucrări inscrise in concurs şi care au ajuns in finală, işi vor prezenta proiectele timp de două zile, in faţa unui public format din membrii juriului, dar şi din angajatori care doresc să ii cunoască pe cei mai performanţi tineri cu abilităţi in domeniul comunicării. 220 de studenţi au ajuns in finală, din cei 720 inscrişi. La 1 iunie, in cadrul Galei finale, vor fi prezentaţi căştigătorii.

ALARMĂ - PREMIU PENTRU INOVATIV MEDIA

Â

Exploatarea intr-o campanie a spaţiilor neconvenţionale de comunicare este intotdeauna o provocare, dar şi o şansă de a realiza un proiect memorabil. Starcom a găndit şi implementat la solicitarea Avon campania "1 din 8 femei", impotriva cancerului de săn. Mediul de amplasare a elementelor de outdoor l-au reprezentat locurile din autobuze,

staţii de metrou, cinematografe, pentru un impact mai puternic asupra publicului vizat. Soluţia a fost remarcată de revista Cream care analizează cele mai reuşite campanii media din intreaga lume, a fost nominalizată la Effie Romănia 2007 şi a obţinut la Ad’Or 2007 premiul pentru Best Innovative Media.

Â

Â

Â

MEDIU - PRIETENII PEŞTILOR

Â

Nu se ştie dacă totul a pornit  de la logo-ul agenţiei, care reprezintă un banc de peşti, dar, de curănd, Friends este o agenţie care a hotărăt să se implice in apărarea faunei din Delta Dunării. Ei semnează o campanie pro-bono pentru asociaţia Salvaţi Delta. Soluţia

creativă s-a concretizat in realizarea unui vizual care reprezintă o canadiană de camuflaj, ale cărei pete de culoare sunt reprezentate de diverse deşeuri care poluează de obicei apele şi solul Deltei.

Grupaj realizat de Eliza Dumitrescu

×
Subiecte în articol: sufletul comertului