VEDETE
Ioana Benedek e romanca al carei talent si frumusete au cucerit America Latina. Cand era mica, voia sa fie medic. Ajunge insa fotomodel. Apoi actrita de telenovele. Si duce dorul de casaâ¦
MIRUNA MIHALCEA
Sarbatori
Cele mai frumoase Sarbatori ale Ioanei au fost... toate! "Sunt unice si speciale in fiecare an! E drept ca mai cu seama acelea petrecute in Romania, alaturi de-ntreaga familie, dar nici in Mexic nu e rau. Oricum, mama ii e mereu alaturi. Sunt dependenta de mama. Ea si sora mea sunt cele mai importante persoane din viata mea. Tot ele sunt si cele mai frumoase cadouri de Craciun. Dar, daca te referi la aspectul material, cel mai tare cadou l-am primit anul trecut, de la un prieten. Mi-a dat un Home Cinema si-un Rolex. A fost ceva intr-adevar deosebit. Iar masa de Craciun e ca acasa. Ce mai! Cu sarmale, mamaliguta, piftie si porc la cuptor. Mai putin cozonac, ca tot ingrasa restul suficient". Oricum in casa se gateste romaneste. Cel putin Ileana, mama Ioanei, care sta cam 7 luni pe an in Mexic, doar asa gateste. Tot in spirit traditional, Ioana nici sa n-auda de filtru. Bea doar cafea la ibric. "Si, ca sa vezi cat sunt de romanca atunci cand vine vorba de Sarbatori, afla ca a venit si Mos Niculae si mi-a adus un ursulet cu aripioare de ingeras. In privinta asta am ramas tare copilaroasa!". Nici bradul nu lipseste. Ba dimpotriva. Se-mpodobeste pe 1 decembrie, ca sa aiba timp sa se bucure de el si se scoate abia pe 21 ianuarie, chiar de ziua Ioanei.De la halatul alb la tinuta de scena
"Cand eram mica nu-mi doream decat sa fiu mamica si medic. Mamica, vezi bine, nu sunt deocamdata, iar medic cu siguranta n-am sa fiu niciodata". Povestea Ioanei incepe undeva pe-o straduta din Venezuela, cand o patroana de casa de moda a chemat-o la un casting. Ioana s-a dus si s-a trezit peste noapte unul dintre cele mai admirate modele. Deci si unul dintre cele mai bine cotate, in aproape toata America Latina. Dovada ca ofertele n-au intarziat sa curga, doar ca de data asta veneau dinspre latura actoriei. Asa ca, pe la vreo 19 ani, Ioana jucase deja in 5 telenovele din Venezuela. "La un moment dat, m-am plictisit si am plecat la New York, unde am continuat sa studiez actoria. Aveam vreo 27 de ani atunci. Acolo am avut parte de alta ocazie deosebita. Am condus o parte din spectacolul de decernare a premiilor Lo Nuestro". Ca si cum n-ar fi fost destul, intre timp Ioana juca intr-o telenovela la Miami. Acolo i-a cunoscut pe reprezentantii Televisei care au adus-o in Mexic. Unde continua seria telenovelelor care-i aduc premii peste premii, peste alte premii!Citește pe Antena3.ro
Roluri
"Imi plac banii, dar nu sunt materialista. Si nu refuz nimic din principiu". Important este sa-i placa proiectul. Sa-i placa povestea din spatele rolului pe care-l are de interpretat. Nici originea proiectului nu e importanta. Atunci am intrebat-o ce parere ar avea despre perspectiva de a juca intr-o telenovela romaneasca. "Nu stiam ca se fac si la noi, darâ¦de ce nu?! Daca-mi place rolul si daca se ajunge la un acord economic, ar fi chiar interesant".De nota 10
Statuie si regina
Datorita popularitatii de care se bucura in Mexic, anul acesta chipul Ioanei s-a dat caâ¦premiu. Cei de la Palmas de Oro au facut o statuie de bronz de doi metri reprezentand-o pe Ioana si alte replici la scara mai mica pe post de trofee cu care castigatorii au plecat acasa. Statuia mare a ramas la Ioana, drept recunostinta. Si asta nu e tot. "M-au facut si regina unei reviste, «Foro 10-25», anul asta. Iar anul trecut am fost regina Marinei. A fost ceva special, pentru ca l-am cunoscut personal pe presedintele Mexicului, Vicente Fox".Imaginea calitatii
Ioana Benedek. Caci despre ea e vorba. Va spuneam la inceput ca Ioana s-a dedicat si unor proiecte caritabile. Omul de afaceri Victor Gonzales Torres care detine un lant de peste 2.000 de farmacii cu programe speciale dedicate nevoiasilor, a ales-o pe Ioana sa fie imaginea calitatii serviciilor companiei sale. "Misiunea noastra este sa exersam generozitatea", ne spune Ioana. "Am facut asta pentru ca suferisem recent o pierdere grea. Murise tatal meu. Mi-am zis ca daca incerc sa-i bucur pe altii, ma voi bucura si eu. Si a mers".Femeie de pereche
"Sunt o femeie de pereche". Asta e pasiunea numarul unul din viata ei. Nu i-au placut niciodata relatiile pasagere, pentru ca e dependenta de "relatiile care lasa urme si in care lasa urme". Pana acum a avut 5 astfel de relatii, care au durat ani buni. Desi s-au sfarsit, amintirea a ramas. "Ce sa fac, daca intr-o relatie imi place sa dau tot ce am mai bun? Din pacate pentru multi, cer acelasi lucru de la perechea mea. Intr-un fel, negociez relatia. Daca nu se poate asa, mai bine deloc". De un an si jumatate, Ioana Benedek e singura. Si se bucura ca-n tot acest timp a putut sa se descopere pe sine insasi: ce-i place si ce nu-i place, ce vrea si ce nu vrea.Important
Pe primul loc e sanatatea. Si aspectul fizic. "Sunt o femeie care are foarte mare grija de felul in care arata. Ma dau cu toate cremele, fac o groaza de tratamente de intretinere si masaje, merg la sauna, fac sport, am o dieta controlata si ma duc des la medic. Nu vreau sa risc nimic legat de sanatatea mea". Apoi familia si prietenii. Ioana are prieteni raspanditi prin toata lumea, pe care si i-a pastrat de-o viata. Si perechea. E unul din aspectele esentiale. Atunci cand e sa fie... Si nu in ultimul rand, munca. "Imi place foarte mult sa muncesc. Doar asa te poti realiza, astfel incat sa nu depinzi de nimeni. Lasand la o parte ca independenta economica iti ofera si independenta morala". Peste toate astea, Ioana invata cum sa nu-i fie frica de frica. "Frica te paralizeaza. Frica de orice. Cred ca e primul obstacol in viata omului si daca nu stii cum sa-l depasesti, risti sa nu-ti mai poti purta de grija".Talisman
Ioana are niste obiecte de suflet. De care nu se desparte niciodata. O fotografie de-a lui Saibaba, un maestru indian, chipul lui Hristos adus de la Mormantul Sfant din Ierusalim si o statuie a Sfantului Mihail. "Astea sunt partile mele spirituale".Maximele Ioanei Benedek
"Sunt o femeie de pereche" "Imi plac banii, dar nu sunt materialista" "Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie" "Mi-e frica de frica" "Independenta economica iti da si independenta morala" - Ioana Benedek
ASA DA, ASA NU !
|
Asa da, asa nu!
Perechea ideala pentru Ioana ar trebui sa fie in primul rand sincer, sigur pe el, inteligent, cald, afectuos, sa nu-i fie frica de responsabilitati si sa nu fie gol pe dinauntru. Sa aiba esenta! Si daca lasitatea sau minciuna il caracterizeaza, atunci categoric n-are nici o sansa. Standard de frumusete nu exista, pe principiul ca "Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-mi place mie!" Adica Ioanei. Care acum e intr-o perioada de "casting". Asteapta oferte de protagonisti pentru propria ei poveste de dragoste!
|