Italianu’ de la "Canalul de Stiri"

Vasile Blaga a venit la Bucuresti ca sa caute succesul

"Italian" la "Canalul de Stiri". Vasile Blaga. E roman. Actor. Iubeste pescuitul, vanatoarea, cainii, ii e frica de zbor. Colectioneaza piese vechi de mobilier, construieste seminee, pune gresie si faianta, canta, are vreo 150 de gaini, o ciupercarie, merge la bowling si scrie poezii!

Actorul si omul de televiziune Vasile Blaga, care si-ar dori inca 10 vieti ca sa-si puna planurile in opera

Piatra de temelie e la Satu-Mare, in localitatea Jojib. Acolo incepe povestea lui, cand mama s-a-ngrozit ca era "urat si negru" si a vrut sa-l lepede in urzici. Dar n-a fost sa fie, pentru ca Vasile avea de scris o poveste. A vietii lui. Intai la coasa, la muls de vaci, la taiat de stuf, in Delta si la-ncarcat camioane cu ciment. Apoi la teatru. Pe scena. In Romania si peste hotare. In Italia. In Germania, la spalat de vase. In America, pe la restaurante. Si pe scenele din New York. Si inapoi in tara de bastina. Si iar in strainatate. Du-te-vino! Cand nu era plecat, juca pe scena Teatrului de Nord din Satu-Mare. Si pe la Teatrul National din Bucuresti, pe litoral, in stagiunile de vara si inapoi la Satu-Mare. Pana prin 2002, cand… incepe era Canalului de Stiri.

CANALUL DE STIRI. Si episodul asta incepe tot la teatru. Vasile juca rolul principal intr-o comedie muzicala. Unde canta, evident, in limba lui Dante. Si fura publicului rafale de aplauze. Printre spectatori se afla si un prieten al lui Trofin si Uscat. Care a fost incantat de prestatia actorului si a spus mai departe. Asa ca Vasile a fost chemat repejor la Bucuresti, pentru un casting la "Canalul de Stiri". Rolul de "Italian" i-a fost adjudecat imediat. Nici nu e de mirare, caci italiana e practic "a doua limba materna" a lui Vasile. Ca si maghiara. Deh, s-a nascut intr-un sat de romani nevoiti sa traiasca in mijlocul ungurilor. Iar italiana… a-nvatat-o de nevoie. Ca doar acolo era taramul sperantelor lui, la un moment dat!

DE LA COASA LA TEATRU. "Sunt un baiat crescut la tara." Fireste ca, dat fiind contextul, un baiat de tara nu putea decat sa dea cu coasa. Ca trebuia. Asa cereau regulile. Nu poti sa tai frunza la caini toata ziua, mai ales daca esti un tip energic. Asa ca Vasile merge cu tatal sau la camp. Si la vaci, la CAP. Sa le mulga. Erau 25 de vaci, "ca niste carti in biblioteca". Dac-o scoteai pe una, cadeau toate. Na! Asta-l impresiona atunci pe copil, asta-si aminteste acum adultul. Ei, si dupa ce vacile erau gata mulse, ia-o de la capat. Numai ca acum drumul era spre oras. Cu treburi. Asta a facut timp de sase ani: trezirea la 4 dimineata, plecat, venit, plecat, venit si a doua zi… repetir! Pe la vreo 16-17 ani, cand se facuse deja baiat mare, si-a zis ca a venit timpul sa ia viata-n piept. Si s-a facut sudor la fabrica. Mai departe, drumurile i-au purtat pasii in Delta. La taiat de stuf. A-ncarcat apoi camioane cu ciment. A facut-o si pe-asta. A urcat si-a coborat sute de kilograme de ciment. In conditii grele: "Plecam dimineata cu colegii de camera si pe parcursul zilei ajungeam sa nu ne recunoastem, atat eram de plini de praf. Ne-ntrebam unul pe altul care suntem, sa stim si noi cu cine stam de vorba". Tot ce facea facea doar manat de mirajul Italiei. Se-ntampla prin anii ’80, cand era deja major. Zapacit de ideea de-a pleca, cu orice pret, Vasile s-a trezit prins incercand sa treaca granita. La Constanta si la Jimbolia. "Mi-am luat niste batai zdravene, da’ n-au facut decat sa ma-ntareasca in convingerea ca trebuie sa plec." Urmatorul obstacol, armata. "Eu am vrut la marina, dar nu m-au lasat din cauza antecedentelor. Asa ca m-au trimis la CFR, unde am stat vreo patru luni si m-au clasat medical." Incet-incet… a venit si vremea teatrului, "unde mi-am gasit, in sfarsit, refugiul".

CARTE DE MUNCA VIAGERA. Italianu’ a avut vreo sase-sapte carti de munca. Toate desfacute cu litera "I". Pentru indisciplina. Concluzia? Daca plecai de undeva cu litera "I", nici ca mai pupai vreo angajare, pe timpul lui Ceausescu. Ingenios, Vasile a gasit solutia. Asta nu-nseamna ca a decis sa nu mai schimbe meseriile ca pe ciorapi. Dimpotriva. A decis sa schimbe cartile de munca. Azi una, maine alta si tot asa. "Unde ma duceam, spuneam ca n-am mai avut carte de munca. Imi faceau una si-apoi plecam cu aceeasi litera «I»!"

PICATURA. E vorba de picatura care umple paharul. In 1990. "M-am suparat si-am zis ca plec din tara. In Italia. Acolo aveam un prieten din Satu-Mare. Taman bine. Mi-am zis ca ma duc sa lucrez acolo." Problema era ca Vasile n-avea pasaport. Problema, zic? Pe naiba. A plecat fara. A ajuns la granita italiana cu un grup de orbi. Se-mprietenise cu ei intr-un orasel din Austria. Din pacate, nu s-a-ntalnit cu prietenul. La-ntoarcere, surpriza! L-au prins austriecii fara pasaport. Si l-au bagat la zdup. N-a stat decat vreo doua zile, dupa care i-au dat bani de bilet si l-au urcat in trenul care avea sa-l aduca inapoi acasa. Norocul lui a fost ca, desi n-avea pasaport, avea la el toate dovezile ca e om serios. Avea copii ale poeziilor publicate in Romania, in ziare si publicatii locale, actele de la teatru si asa mai departe. "S-au prins ca nu sunt un terchea-berchea si m-au lasat sa plec."

PESTE HOTARE. Patania cu Italia nu l-a-mpiedicat pe Vasile sa-si urmeze visul. Asa a ajuns in Germania, unde a spalat vase vreo trei luni. "Am spalat hectare de vase si-am jurat ca n-am sa mai fac asta tot restul vietii." A lucrat apoi la presa hidraulica. "Ma distram cu prietenii din Romania, carora le povesteam ca lucrez «in presa». Ceea ce era adevarat…" De asta-data insa muncea oficial, cu acte-n regula, timp de un an. Pentru ca n-a reusit sa-si aduca familia langa el, s-a-ntors in Romania. Au urmat Italia si America. Aici lucra prin restaurante, pe la santiere si in timpul liber punea spectacole in scena. Dar tot fara familie. Deja avea un stil de viata. Un an statea plecat, aducea bani acasa, mai construia cate ceva si apoi o lua de la capat.

FAMILIA. A fost de acord. Sotia si fiul lui sunt si acum la Satu-Mare. Si nici unul n-are de gand sa se mute-n Capitala. Nici macar Vasile. "Locul meu e acolo." La "Canalul de Stiri" a venit mai mult pentru glorie. Ca sa-l cunoasca lumea. "Nu ca cele peste 200 de roluri jucate la teatrul din Satu-Mare nu conteaza, dar aici e altceva. Televiziunea e altceva. Ti se deschid o gramada de porti cand te-astepti mai putin." Si, oricum, o data la doua saptamani Vasile merge acasa, la cei dragi.

PASIUNI. Pescuitul, vanatoarea, casele si obiectele vechi de mobilier. "In Satu-Mare, de pe vremea lui Ceausescu e un targ care se tine miercurea si duminica. Aici se vand obiecte cu traditie, pentru ca suntem intr-o zona care a fost mult timp sub dominatie austro-ungara si multe case boieresti au pastrat mobilierul. Pe care acum il vand." La-nceput, le tinea la el acasa. Apoi a-nceput sa construiasca si sa le mute de colo colo. Vasile construieste la propriu: "Eu pun acoperisuri, eu pun astereala, eu bat cuie, eu fac structura, mansarda, scara… si semineurile." In plus, colectioneaza ceasuri de mana foarte scumpe. "Mi-ar trebui vreo 10 vieti ca sa fac cate mi-as dori!"

CALENDAR ZILNIC

Sta cu alti doi colegi de la "Canal". Se trezesc dimineata la ore diferite, ca sa nu se bata pe cele doua bai: Baia Mare - adica baia cu cada, si Baia Sprie - adica toaleta de serviciu. Unul face cafea, ceilalti dus. La 6:30 se pleaca spre studio. Se fac probe, repetitii si se intra-n direct. La 10:00 e sedinta. Seara se mai filmeaza cate ceva, se merge pe la vreo mondenitate, daca e, si-apoi… la 21:00 se da stingerea! Sambata si duminica, relas.