x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Mamă care şi-a ucis opt copii, condamnată la 15 ani de închisoare

Mamă care şi-a ucis opt copii, condamnată la 15 ani de închisoare

de Jurnalul National    |    08 Apr 2008   •   00:00

Un tribunal german a stabilit o pedeapsă de 15 ani de închisoare, luni, pentru o femeie care, în 2005, şi-a ucis opt dintre copii şi i-a îngropat pe unii din ei în ghivece pentru flori sau găleţi

Un tribunal german a stabilit o pedeapsă de 15 ani de închisoare, luni, pentru o femeie care, în 2005, şi-a ucis opt dintre copii şi i-a îngropat pe unii din ei în ghivece pentru flori sau găleţi, informează Mediafax. Sabine Hilschinz, o asistentă stomatologică din fosta regiune comunistă a Germaniei, în est, a făcut apel împotriva deciziei Curţii, aceasta reprezentînd pedeapsa maximă pentru crimele care au şocat ţara în 2005. Hilschinz a fost găsită vinovată pentru omor în 2006, hotărîre susţinută şi de Înalta Curte de Apel a Germaniei, un an mai tîrziu. Cazul a fost reanalizat, însă, deoarece Înalta Curte de Apel a considerat că tribunalul care a dat sentinţa iniţială nu a inspectat corespunzător starea mintală a acuzatei. Curtea din Frankfurt a decis, luni, că nu există motive pentru a crede că femeia nu era în deplinătatea facultăţilor mintale atunci cînd şi-a ucis copiii. Avocatul lui Hilschinz a cerut, în ciuda dovezilor, o pedeapsă mai mică de 10 ani.


Poliţia a descoperit rămăşiţele copiilor învelite în pungi din plastic şi îngropate în ghivece pentru flori, găleţi şi chiar într-un acvariu de pe proprietatea acesteia. Ancheta Poliţiei a scos la iveală faptul că mama şi-a neglijat copiii, iar primul judecător al cazului a spus că femeia şi-a lăsat copiii să moară, privindu-i ca pe un factor care ar putea să-i distrugă căsnicia. Hilschinz a spus Curţii, în luna februarie a acestui an, că nu-şi poate explica sau înţelege acţiunile. Cele opt decese au avut loc între anii 1992 şi 1998. Un al nouălea copil a murit în 1988, dar evenimentul s-a produs cu prea mult timp în urmă pentru a fi luat în considerare de tribunal.

×
Subiecte în articol: magazin