x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Mame peste 40

Mame peste 40

de Adriana Vaduva    |    30 Dec 2010   •   00:51
Mame peste 40

144176-03-11tv-55.jpgAnul 2010 a fost plin de evenimente mondene internaţionale, de la nunţi trâmbiţate sau ţi­nute în cel mai mare secret, la divorţuri răs­u­nătoare. Însă nici barza n-a stat pe tuşă, mai ales în cazul unor doamne trecute de prima tinereţe.

Cea mai recentă veste în acest sens este ve­ni­rea pe lume, la sfârşitul lunii noiembrie, a Pe­ne­lopei, fetiţa celebrei cântăreţe Gianna Nannini. Italianca în vârstă de 54 de ani  a intrat astfel în galeria mamelor „over 40”. „Te voi numi Penelo­pe. M-ai aşteptat atât de mult înainte de a te naş­te. Ai aşteptat atât de mult să fiu pregă­ti­tă. De trei ori nu am fost pregătită”, a declarat Gianna Nannini, citată de revista Va­nity Fair. Şi actriţa Kelly Preston a născut la sfârşitul lunii noiembrie un băieţel. Kelly (48 de ani) şi soţul său John Travolta (56 ani) au trecut cu bine peste de­ce­sul fiului lor de numai 16 ani, iar acum sunt din nou fericiţi după venirea pe lume a lui Benja­min. „John, Kelly şi fiica lor, Ella Bleu, sunt foarte fericiţi şi extrem de încântaţi de noul membru al familiei lor. Atât mama, cât şi bebeluşul sunt sănătoşi şi se simt foarte bine”, se afirmă într-un comunicat de presă emis de familia Travolta. Cele două se adaugă unei liste lungi de vedete care au devenit mame la cea de-a doua tinereţe.

GEMENI. Beverly D'Angelo, de exemplu, fosta parteneră a lui Al Pacino, i-a dăruit acestuia, în ianuarie 2001, doi gemeni: Olivia Rose şi Anton James.  Avea atunci 49 de ani. Geena Davis are şi ea gemeni din 2004. Geena mai avea o fetiţă, născută în aprilie 2002, care a venit pe lume când actriţa avea 46 de ani. Holly Hunter se în­scrie şi ea în lista mamelor de gemeni. Actriţa a născut în 2006, la vârsta de 47 de ani. Marcia Cross din Neveste disperate a adus pe lume ge­meni în februarie 2007, la vârsta de 44 de ani. La fel şi Jane Seymour, care a născut ge­meni în 1995, tot la 44 de ani. Nu putem încheia trecerea în revistă a mamelor „over 40” fără a aminti de Cherie Booth QC, soţia fostului premier brita­nic Tony Blair, care a născut la 45 de ani, Emma Thompson (40), Susan Sarandon (46), Madonna (41), Mimi Rogers (45), Iman (44), Julianne Moore (41), Helen Hunt (40), Halle Berry (41), Nicole Kidman (41), Meryl Streep (42).

×
Subiecte în articol: fun