Ani Plumb îşi va folosi experienţa de educator în creşterea lui David-Andrei
Credit: Victor Stroe/JURNALUL NAŢIONAL
Ani Plumb, prezentatoarea ştirilor de la GSP TV, va fi mămică în luna aprilie a acestui an. Ea şi soţul său îşi doreau foarte mult un băieţel, şi dorinţa le-a fost îndeplinită. "Trăim o perioadă extraordinar de frumoasă, ca orice cuplu care-şi doreşte să aibă familia întregită", mărturiseşte vedeta GSP TV.
Cei doi se pregătesc temeinic pentru venirea pe lume a micuţului David-Andrei: "Din prima zi în care am aflat vestea cea mare am achiziţionat cărţi, am mai şi primit şi i-am luat chiar prima lui carte de poveşti, «Cele mai frumoase poveşti din lume», din care îi citim în fiecare seară, iar de Crăciun a primit o carte specială cu poveşti la gura sobei şi vreau să i le păstrez până când va creşte, ca fiind primele lui cărţi". În plus, Ani se va baza în creşterea băieţelului şi pe experienţa acumulată în perioada când a lucrat ca educator.
Prezentatoarea ştirilor GSP TV se imaginează o mămică de care copilul ei să fie mândru. Iar pe cel mic şi-l închipuie că va semăna cu tatăl lui şi că va avea personalitatea ei. "Nu cred că-mi va urma paşii într-ale televiziunii, deşi cred că o să-mi moştenească ceva talente artistice. Măcar poezii să recite frumos sau să aibă ureche muzicală. Dar ca şi carieră, sigur va fi un mic afacerist. Cert e că este energic şi nu are cum să fie altfel, la câte scandaluri din fotbal aude în direct", spune zâmbind vedeta GSP TV.
ACTIVĂ. Ani nu s-a gândit încă la ultima zi la pupitrul ştirilor. Dimpotrivă, dacă starea de sănătate îi permite, nu are de gând să stea prea mult pe-acasă. "Îmi place foarte mult ceea ce fac şi nu sunt genul de femeie care să stea pur şi simplu. Am multă energie şi sunt obişnuită să muncesc încă de la 15 ani. După naştere o să stau mai mult cu cel mic, până atunci mai am de lucru. Mai am de susţinut şi lucrarea de dizertaţie... Nu duc lipsă de activităţi", a adăugat prezentatoarea tv.
Ani spune că face parte din categoria însărcinatelor norocoase, care nu au avut nici necazuri, nici pofte ieşite din comun: "În primele luni nu am prea avut poftă de mâncare, dar nici greţuri şi s-a aplicat principiul ce-mi plăcea înainte nu-mi mai place acum. Eu mâncam mult peşte înainte şi acum mai deloc, nu mă dădeam în vânt după portocale şi acum mănânc".
Citește pe Antena3.ro