x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Megaliţii Dartmoor

Megaliţii Dartmoor

de Anca Aldea    |    18 Apr 2010   •   00:00
Megaliţii Dartmoor

Blocurile uriaşe de piatră din regiunea Dartmoor i-ar putea ajuta pe specialişti să desluşească secretele ritualurilor din preistorie. Potrivit revistei de specialitate British Archeology, nouă dintre uriaşii megaliţi de la Dartmoor, care au fost dataţi cu mult înaintea mastodonţilor de la Stonehenge, ar fi putut fi folosiţi pentru sacrificarea, la apus de Soare, în toiul iernii, a porcilor născuţi în mijlocul primăverii.

Oamenii de ştiinţă nu exclud ca fiecare dintre cele 81 de monumente de piatră de la Dartmoor să fi avut un rol aparte - unele să fie folosite pentru anumite ritualuri religioase sau funerare, altele e posibil să fi fost doar "marcaje" pentru delimitarea proprietăţilor.

×
Subiecte în articol: magazin