x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Mihail Hodorkovski: Victoria lui Barack Obama reflectă un "viraj spre stânga" în politica mondială

Mihail Hodorkovski: Victoria lui Barack Obama reflectă un "viraj spre stânga" în politica mondială

07 Noi 2008   •   00:00

Victoria lui Barack Obama în alegerile prezidenţiale americane reflectă un "viraj spre stânga" în politica mondială, a apreciat vineri fostul director general al companiei petroliere Iukos, Mihail Hodorkovski, cel mai cunoscut deţinut din Rusia, relatează AFP.



"Victoria lui Barack Obama la alegerile prezidenţiale nu este doar o nouă schimbare de guvernare", scrie Hodorkovski într-un articol publicat de cotidianul rus de afaceri Vedomosti.

"Ne aflăm la începutul unei schimbări a modelului în dezvoltarea mondială. Perioada care a început în urmă cu trei decenii cu (fostul preşedinte american) Ronald Reagan şi (fostul premier birtanic) Margaret Thatcher s-a încheiat", a adăugat el.

În plus, criza financiară mondială a făcut ca acest "viraj spre stânga" să fie inevitabil, a apreciat acesta.

Condamnat la opt ani de închisoare în 2005 pentru fraudă fiscală, Hodorkovski a fost inculpat la începutul lui 2007 pentru "deturnare de bunuri la scară mare".

În iunie, Parchetul rus l-a acuzat de spălarea a 28 de miliarde de dolari şi de "furtul" a circa 350 de milioane de tone de petrol.
Mediafax

×
Subiecte în articol: lumea