x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Mircea Dinescu către Tăriceanu: Am venit la parastasul CNSAS

Mircea Dinescu către Tăriceanu: Am venit la parastasul CNSAS

de Ovidiu Ciutescu    |    04 Feb 2008   •   00:00
Mircea Dinescu către Tăriceanu: Am venit la parastasul CNSAS

12:10 • Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, i-a spus premierului Călin Popescu Tăriceanu, sosit luni la sediul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, că regretă faptul că prima vizită a unui demnitar la noul sediu al instituţiei reprezintă nu botezul, ci "parastasul" CNSAS.

Mircea Dinescu, membru în Colegiul CNSAS, i-a spus premierului Călin Popescu Tăriceanu, sosit luni la sediul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, că regretă faptul că prima vizită a unui demnitar la noul sediu al instituţiei reprezintă nu botezul, ci "parastasul" CNSAS.

POMENI. Sarcastic, Dinescu a comparat activitatea CNSAS cu un parastas: "În loc de botez, aşa cum era normal, s-a venit chiar la parastasul Consiliului. Când este inaugurat un vapor, se sparge o sticlă de şampanie, iar vaporul porneşte în larg. Ei bine, vaporul merge acum la fier vechi". Călin Popescu Tăriceanu se află la sediul Consiliului pentru a discuta cu reprezentanţii instituţiei despre situaţia creată în urma deciziei de joi a Curţii Constituţionale (CC) prin care Legea CNSAS a fost considerată drept neconstituţională, fiind astfel admisă excepţia ridicată în procesul Dan Voiculescu - Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Ca urmare a acestei decizii, mai multe organizaţii nonguvernamentale au cerut, duminică, în Piaţa Universităţii, revocarea judecătorilor Curţii Constituţionale, precum şi a Avocatului Poporului, care nu a reprezentat interesele poporului în acest caz. La discuţia lui Tăriceanu cu reprezentanţii CNSAS sunt prezenţi şi consilierii premierului Stejărel Olaru şi Marius Oprea, cărora şeful Guvernului le-a cerut ca, împreună cu un grup de lucru, să găsească suportul legal pentru clarificarea situaţiei Consiliului.

×
Subiecte în articol: magazin cnsas